PNL Timiș acuză Primăria Timișoara că pierde bani europeni. Propagandă ceaușistă, spune Robu

Pornită în ședința de consiliu local, disputa legată de peoiectele europene implementate sau nu cu succes de actuala administrație, respectiv de nivelul fondurilor europene atrase efectiv a fost din nou abordată de conducerea PNL Timiș, respectiv de candidatul formațiunii la un nou mandat de primar, Nicolae Robu. Cel din urmă a vorbit despre propagandă ceaușistă sau goebbelsiană și deapre necesitatea informării cetățenilor.

Robu a vorbit din nou despre proiecte europene lăsate de el doar pentru a fi implementate, dar fără a fi duse la final de “actualii”.

“Ai primit fonduri europene și nu reușești să îndeplinești proiectele atunci ai două posibilități: prima, să te angajezi că le finalizezi pe bani proprii până la finalul anului 2024 și atunci nu ți se iau banii; a doua, să nu te angajezi (că le finalizezi – n.r.) și din start să pierzi acei bani”, a declarat Nicolae Robu.

El a combătut ideea succesului fondurilor europene atrase, anunțată de actuala administrație USR. Ceea ce se anunță de aceasta este propagandă, susține Robu, una care seamănă cu cea practicată pe vremea lui Ceaușescu sau Goebbels, conform fostului primar. Cetățenii trebuie informați continuă Robu.

“Cetățenii trebuie informați. Ceea ce se prezintă public este foarte frumos ambalat, dar nu are nicio legătură cu realitatea”, a declarat, marți, Robu.

Liberalii au făcut, în susținerea lor, și un tabel cu 42 de astfel de proiecte, de “insucces”.

În opoziție, Alin Nica, președintele PNL Timiș, dar și al Consiliului Județean Timiș, susține că instituția pe care o conduce a “rupt” la capitolul fonduri europene.

“Pentru prima dată, Consiliul Județean Timiș a reușit să atragă mai multe finanțări nerambursabile decât Primăria Timișoara. Este o premieră istorică, niciodată nu s-a întâmplat acest lucru, și asta este greu, că un consiliu județean nu este eligibil pentru la fel de multe proiecte ca o primărie așa de mare cum este cea din Timișoara”, a declarat Alin Nica.

Sunt 47 de proiecte cu 1,5 miliarde de lei accesați, spune Nica.

“Proasta gestiune a fost confirmată și azi în ședința comitetul de monitorizare al Programului Regional Vest, când s-a făcut mențiune de situația proiectelor din fostul Program Operațional Regional. Cifrele sunt în linie cu ceea ce se prezenta în urma ședințe din urmă cu o lună. Aceleași proiecte care erau menționate în lista respectivă sunt în pericol de a pierde finanțarea europeană”,  a mai declarat Alin Nica.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Dan A. a spus: (decembrie 5th, 2023 at 16:07 )

Interesant ca Nicolae Robu cunoaste modul in care Goebbels facea propaganda.
Dupa unele surse Donald Trump studia discursurile lui Hitler in urma cu vreo 20 de ani.

Dinu a spus: (decembrie 5th, 2023 at 17:10 )

Robu=0,2%… simplu…

Darry a spus: (decembrie 5th, 2023 at 17:59 )

Și mai interesant este că Robu se potrivește de minune în tiparul lui Homo sovieticus descris de Zinoviev. Una dintre cele mai stridente astfel de potriviri este faptul că individul se afirmă ca purtător de CONVINGERI și nu de VALORI. Când aruncă cu calificative ca incompetenți, el nu spune nimic despre el însuși, ci vrea ca să ne hrănim din această regurgitare abjectă (unii o fac) întorcându-ne privirea spre opozantul lui. Despre politețe în această ecuație? Nu are loc. Singurul lucru pe care cineva-l remarcă la Robu este furia declanșată de stimulul numit Dominic Fritz. Dacă mai ții seama că Robu a fost dascăl, rector și primar, te întrebi dacă nu ești cumva în prezența unui caz de impostură.
Nu cred c-a citit ceva despre Goebbels, în mod foarte evident, omul nu are cultură (scrie execrabil pe FB), însă sugerează dorel-șmecherește ceva prin apropierea Goebbels (nazism) – Fritz (german). Pentru că se adresează unui electorat manelizat și netflixizat. Robu nu se încadrează în tradiția acestui oraș care chiar a fost multicultural și-n care au existat la orice moment al istoriei lui cel puțin 5000 de inși mai buni ca Robu pentru postul de edil-șef.
(Defectele lui Fritz reprezintă un alt subiect, iar nerealizările primăriei în mandatul lui sunt și nerealizările întregii echipe, din care face parte, între altele, ca vice-primar chiar șeful PNL Timișoara).

Reos a spus: (decembrie 6th, 2023 at 10:34 )

Opt ani am avut norocul să-i cunoaștem caracterul deosebit domnului profesor veșnic neștiutor și ultracinstit mă întreb dacă Timișoara mai are nevoie de încă o experiență similară?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.