Proiectul depus de Primăria Ghiroda pentru construirea unei noi școli a fost admis în următoarea etapă. Şcoala urmează să fie ridicată într-o zonă cu creștere demografică accelerată, în aproprierea bazinului de înot și a viitorului campus al Universității de Medicină și Farmacie.
Joi a fost publicată lista intermediară a proiectelor admise/respinse în etapa de eligibilitate din cadrul apelului PNRR/2023/C15/Mediu/I10 „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”. Printre proiectele admise figurează şi construirea unei noi școli la Ghiroda.
Cele 8 milioane de euro solicitate constituie aproximativ 47% din suma necesară pentru construirea școlii. Aceasta va fi construită la standarde înalte de eficiență energetică, va oferi un mediu educațional optim și condiții adecvate de învățare, prin asigurarea învățământului primar și secundar.
Construcția va fi amplasată în zona de după pod a Ghirodei, unde există o creștere demografică accelerată, în aproprierea bazinului de înot și a viitorului campus al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”.
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…