Cultura

Timișoara și spiritul Revoluției din 1989 au fost prezentate la Institutul Cultural Budapesta, cu sprijinul Asociației TM2023/FOTO + VIDEO

Timișoara și spiritul Revoluției din 1989 au fost tema unui eveniment cu totul special, organizat la Institutul Cultural Român de la Budapesta, împreună cu Asociația TM 2023. Imaginile realizate de Constantin Duma, cunoscutul fotoreporter, în zilele din Decembrie 1989, reunite în cadrul unei expoziții, au fost suportul pe care un concert susținut de Horea Crișovan și Ilie Stepan, a fost savurat de invitații prezenți la acțiune.

Cu doar câteva zile înainte de închiderea Capitalei Culturale, în luna decembrie, cânt este celebrată Revoluția, oaspeții au putut descoperi acele momente din Decembrie 89.

Un număr de 34 de fotografii document, care prezintă evenimentele de atunci, au fost expuse în sălile ICR Budapesta. Expoziția a fost realizată de curatorul Elena Aronoaie-Adorian și poate fi admirată până la 31 ianuarie 2024.

 „Ne bucurăm, să fim aici, în preajma dumneavoastră, într-o lună importantă pentru Timișoara și pentru România. Este luna în care celebrăm Revoluția Română – o revoluție care a permis să ajungem ca anul acesta Timișoara să fie capitala Europei în termeni de cultură.  Cu această ocazie, vă invit să ne vizitați la Timișoara, în acest weekend. Celebrăm închiderea programului Capitalei Culturale Europene, între 7 și 10 decembrie. Vor fi multe evenimente, expoziții, concerte. Astfel că aveți ce vedea la Timișoara”, a declarat Ovidiu Megan, directorul executiv al Asociației TM2023.

Suportul muzical a fost asigurat de cunoscuții și apreciații Horea Crișovan și Ilie Stepan, cel care a și realizat melodia considerată imnul Revoluției. Ei au interpretat melodii din compoziția proprie, dar și cover-uri după melodii celebre, inclusiv din Ungaria, din reperstoriul Omega, momentul fiind apreciat de cei prezenți. 

„Noi, timișorenii, am luptat pentru libertate – în cazul nostru, cu chitarele, în cazul altora cu flori, iar de partea ceealaltă au fost ei – care au tras în noi, acei criminali… Se știe cum s-a terminat povestea respectivă. De atunci, noi am continuat să folosim chitara ca un instrument al iubirii, al păcii. Horea și cu mine, cu care cânt împreună de aproape 30 de ani, aducem un tribut de iubire de recunoștință acestui minunat instrument creează multă energie pozitivă”, a spus Ilie Stepan.

Constantin Duma, autorul fotografiilor a spus că, în ciuda riscurilor unui asemenea moment, s-a simțit obligat să imortalizeze momentul.

 „O stare de spirit – așa as identifica Timișoara la sfârșitul anului 1989. Am crescut în lumina faptei, pe care inclusiv Ilie, prezent aici, a dus-o și a mobilizat oamenii în înțelesul profund al libertății și al democrației. Eu am fost acolo în poziție de observator, al unor lucruri față de care simțeam ca au o importanță majoră, să nu zic istorică. De aceea m-am simțit obligat să fiu acolo, să fac aceste fotografii, cu toate riscurile situațiilor de la fața locului”, a spus fotoreporterul Constantin Duma.

La finalul evenimentului, în curtea ICR Budapesta, pe fațada clădirii au fost proiectate imaginile expuse și în cadrul expoziției.           

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

3 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

7 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

8 ore ago

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

11 ore ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

12 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

12 ore ago