Opinii

„Dominic n-a făcut nimic!”. Dar ce a făcut profesorul Robu, „inventatorul” web-ului, pentru digitalizarea primăriei?

Miercuri, într-o ceremonie defăşurată la Cinema Timiş, a fost inaugurat oficial portalul digital al Primăriei Timişoara. Un salt în era digitală, o premieră la acest nivel pentru administraţiile locale din România. În deja cunoscuta paradigmnă a hoţului care urlă după hoţi, evenimentul a fost perturbat la un moment dat de intrarea în sală a unor tineri din PNL, conduşi de liderul grupului acestui partid din Consiliul Local Timişoara, Adrian Lulciuc. Ei au ţinut prin mesajul imprimat pe tricouri să le amintească celor prezenţi că „Dominic n-a făcut nimic”. Momentul a fost repede detensionat după ce primarul Dominic Fritz a solicitat aplauze celor din sală pentru tinerii PNL-işti, care au părăsit rapid incinta, nu înainte de a-şi goli amarele pahare ale ridicolului.

În paranteză fie spus, dacă îl raportezi la Lulciuc, Fritz chiar n-a prea făcut nimic. N-a vândut, ca ales local, măşti ale propriei firme către societăţile din subordinea Consiliului Local, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) dându-i verdict de incompatibilitate în acest caz.  De altfel, Lulciuc a pierdut la Curtea de Apel Timişoara procesul cu ANI. Acelaşi Lulciuc, dar în calitate de şef numit pe bază de meritocraţie al Regionalei de Poştă, a patronat distribuirea de către poştaşi, la Lugoj, a unor pliante electorale ale PNL la pachet cu fluturaşii de pensie. Şi acolo organele statului au demarat o anchetă, fiindcă se pare că n-a existat un contract între poştă şi PNL. Am făcut această paranteză ca să-l cunoaşteţi mai bine pe mesagerul fostului primar, Nicolae Robu.

Şi fiindcă e vorba de digitalizare, haideţi să vedem ce a făcut Robu în opt ani de mandat în acest domeniu. Nu de alta, dar el n-a pierdut nicio ocazie ca să se prezinte drept profesor universitar, doctor inginer, conducător de doctorat în… calculatoare. Başca, academician la academia second hand a PSD condusă de Ion Iliescu pentru refuzaţii în Academia Română. Nu mai vorbesc că, potrivit CV-ului său, aflat încă pe site-ul Politehnicii, Robu lucra cu web-ul cu şase înainte de inventarea aplicaţiei şi cu Java cu vreo zece ani înainte de apariţia acestui program. Ori Robu nu minte, nu-i aşa?

Ca atare, pe hârtie Robu trebuia să fie un Messi al digitalizării, cu Z.E.C.E. goluri informatice pe zi. (Sigur, pe hârtie a fost şi un campion al proiectelor, mai mult sau mai puţin groteşti.) Cu toate aceate, în primărie erau şefi de serviciu sau birou care nu foloseau calculatorul. Câteva zeci de angajaţi nu ştiau să utilizeze mail-ul. Cel mai mare şi mai tare director al epocii Robu, Culiţă Chiş, cel aprig  atârnător de catarge de ziua şefului său, nu ştia nici să deschidă un computer, având o subordonată care îi scria mail-urile. Last but not least, la celebra cameră 12 și ghișeele de la taxe și impozite se îmbulzea efectiv lumea să depună cereri sau sa plătească taxele și impozitele locale. Repet, în fruntea primăriei era o somitate în calculatoare. De fapt, toată instituţia era plină de munţi de dosare, la pachet cu zeci de angajaţi care nu aveau altă treabă de de făcut decât să mute hârtii dintr-o parte în alta, ceea ce azi se face cu un click.

Dar “Dominic n-a făcut nimic” nici în acest domeniu, lucru pe care primarul l-a recunoscut de altfel, în timp ce se adresa tinerilor PNL-işti: “Felicitări. Știu că nu e ușor pentru candidatul vostru. Am reușit să vă fac să veniți aici. Adevărul este că în acest domeniu Dominic n-a făcut nimic. Într-adevărm eu sunt doar, cum să spun, la capătul lanțului, iar ceea ce vă prezentăm astăzi este de fapt o muncă incredibilă din partea unor echipe de voluntari, din partea multor firme diferite.” Spre deosebire de Fritz, Robu în mold cert va spune că digitalizarea primăriei este exclusiv meritul său şi a fost finalizată în perioada sa. Aşa cum lucra cu web-ul cu 11 ani înainte ca aplicaţia să devină funcţională…

 

 

 

 

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

3 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

3 ore ago

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

8 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

9 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

9 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

10 ore ago