Politica

Alin Nica este oficial în cadrul Forța Dreptei. Candidatura sa se mai negociază, teoretic, în Alianța Dreapta Unită

Alin Nica a intrat oficial, marți, în Forța Dreptei, anunțul fiind făcut în cadrul unei conferințe de presă împreună cu Ludovic Orban, la Timișoara. Dat afară, efectiv, din PNL, pentru că nu a acceptat nominalizarea lui Alfred Simonis pentru postul de președinte al Cj Timiș, Nica a fost desemnat pentru acest post din partea noii formațiuni.

Cât despre decizia definitivă asupra candidaturii sale, noul său șef de partid, Ludovic Orban, spune că vor urma discuții în cadrul Alianței Dreapta Unită, unde se va candida împreună cu USR și alte câteva formațiuni. USR l-a desemnat deja la Nicu Fălcoi pentru postul de președinte al CJT, dar, cel mai probabil, situația se va schimba, iar Nica va face tandem cu Dominic Fritz în lupta pentru Timișoara și Timiș.

Am finalizat discuțiile cu domnul Orban și am decis să candidez din partea acestui partid la funcția de președinte al CJT. Douăzeci de ani am fost și voi fi în continuare promotorul liberalismului. A fost o decizie grea, dar ați văzut că cei de la București m-au exclus efectiv. Bode si Ciucă au fost călăul în această mișcare. Filiala PNL din județul Timiș a fost dată gratuit PSD. Munca a sute de primari, dar și alți membri loiali ai partidului, au fost aruncate la gunoi pentru interese personale. Am păstrat linia dreaptă și voi face așa în continuare. Știm că va fi grea lupta cu PSD. Am văzut cum voturile timișenilor au fost tranzacționate la București”, a declarat Alin Nica.

El spune că îl vor urma numeroși alți liberali, inclusiv primari, dar alții vor rămâne în PNL Timiș, vor lupta din interior, dar îl  vor susține pe Nica în cursa electorală.

Au rămas lângă mine numeroși membrii PNL. În perioada viitoare, primari și membri din partid ni se vor alătura. Nu îmi cereți să vă spun nume sau un număr de oameni, cei de la București de abia așteaptă să atace. Dar, și mai mulți vor rămâne în PNL, de unde ne vor ajuta”, a mai declarat Alin Nica.

Deși între el și Dominic Fritz nu a existat, neapărat, iubire, Nica spune că a purtat deja discuții cu acesta din noua postură.

Am avut discuții și cu domnul Fritz. Momentele acestea de criză au deschis opțiunile de discuții. Cred că putem face un tandem adevărat. Suntem priviți ca niște animale sălbatice (n.r. liberalii din Timiș ”rebeli”) care trebuie strunite cu biciul sau sabia. Această alianță (n.r. PNL – PSD) are ca scop acapararea puterii, pe modelul Putin”, a mai subliniat fotul șef al PNL Timiș.

Ludovic Orban spune că acum are în partid un candidat redutabil pentru conducerea Timișului.

Îi urez bun venit acasă lui Alin Nica, suntem acasă, chiar dacă noi liberalii autentici nu mai putem să transmitem ideile sub blazonul PNL. Împreună vom putea să oprim PSD să pună mâna pe acest județ. (…) Din păcate, o juntă militară a fost impusă în fruntea PNL. Una care nu lasă loc de democrație. Noi, adevărații liberali, nu am cedat la nicio amenințare. România nu e condamnată să fie condusă de același sistem putred, putem să schimbăm aceasta”, a declarat Orban.

El admite că deocamdată Nica este propunerea Forța Dreptei în cadrul alianței și că se va discuta asupra candidatului final.

M-aș bucura ca Alianța Dreapta Unită să ajungă, prin negocieri, să ajungă să îl susțină pe Alin Nica. El e un candidat redutabil. Fritz e un primar care a demonstrat că e un edil șef care poate oferi Timișoara ce are nevoie”, a mai spus Orban.

Disensiuni din trecut, viitorul e înainte

Cei doi lideri politici, Alin Nica și Ludovic Orban, nu au fost întotdeauna în relații cordiale. În urmă cu câțiva ani, Nica ajunsese să spună despre cel care îi este acum șef politic, că nu mai este președintele lui, desigur când Orban conducea PNL. Au fost doar cuvinte, dar nu cu efect… final, spune timișeanul.

Am avut păreri contrare cu domnul Orban, dar nu ne-am aruncat cuvinte grele,  nu cuvinte peste care să nu trecem. Ce am văzut la unii colegi, ce fac cu PSD…. nu poți sa ai pupături lungi peste flegme groase. Nu l-ați auzit pe Orban sa repudieze acea acuzație de ciumă roșie despre PSD. Unii colegi liberali nu au făcut-o. Am ales să îl susțin atunci pe Câțu, de aia am decis sa spun că nu mai este președintele meu”, a oferit Nica detalii.

La fel, Orban spune că și atunci a fost alături de Nica în campanie, nu a fost nimic ireversibil.

Am contribui la nominalizarea la președinte al CJT atunci, am contribuit la campania sa, în continuare îl susțin la o nouă candidatură. În ceea ce privește opțiunile noastre, uneori am fost la aceleași opinii, altă dată nu, dar asta este liberalismul. Nu a fost niciodată un singur candidat, unul numit, așa cum e acum”, a declarat și Orban.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

10 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

10 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

12 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

12 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

16 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

16 ore ago