Politica

Cetățenii vor fi notificați pentru a-și reînnoi actele, potrivit unui proiect de lege iniţiat de senatorul Raoul Trifan

Într-un demers menit să faciliteze viața cetățenilor și să reducă birocrația, senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, a propus un proiect de lege ce vizează instituirea unei obligații de notificare a cetățenilor cu privire la expirarea actelor personale esențiale, precum buletinul, pașaportul și permisul de conducere.

În momentul de față, dacă o persoană este identificată de către organele de ordine publică și are actele expirate, este pasibilă de sancționare. Fie că vorbim de buletin, pașaport sau permis de conducere, toate actele necesare sunt valabile pe o perioadă destul de mare de timp, prin urmare este absolut normal să uiți de necesitatea revizuirii lor.

“Înainte de a sancționa cetățenii pentru lipsa unor documente personale actualizate, statul ar trebui să faciliteze pe cât posibil demersurile birocratice. E cât se poate de firesc, dat fiind ritmul accelerat al vieții cotidiene, ca unii cetățeni pur și simplu să uite sau să amâne reînnoirea documentelor personale. Această lege propune un sistem de avertizare care să îi notifice pe cetățeni cu suficient timp înainte de expirarea documentelor, permițându-le să acționeze în timp util ca să evite situațiile de ieșire din legalitate”, a declarat Raoul Trifan.

Proiectul propune un sistem de notificare prin SMS și e-mail cu 90 de zile înainte de expirarea actelor personale, permițându-le să se programeze la instituțiile competente, evitând astfel situațiile de ieșire din legalitate.

Trifan a mai spus că „implementarea acestei măsuri va duce la diminuarea cozilor de la ghișee, la eficientizarea procedurilor din instituțiile competente și, totodată, va simplifica viața cetățenilor.”

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

SCM Timișoara vrea să organizeze turneul Final 4 al Cupei României

Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…

O oră ago

Săcălazul va avea, în premieră, creșă. La Moșnița va crește numărul de grupe funcționale

Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…

O oră ago

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…

3 ore ago

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

3 ore ago

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

3 ore ago

Asociația Prin Banat încheie proiectul Ambulanța pentru Monumente după cinci ani de activitate

Unul dintre cele mai apreciate proiecte de păstrare a patrimoniului, Ambulanța pentru Monumente, derulat în…

5 ore ago