Social

Doi poliţişti de frontieră, înjunghiaţi de traficanţii de migranţi. S-au tras 13 focuri de armă pentru prinderea infractorilor

Chiar în noaptea de 1 mai, în jurul orei 03.40, polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș au executat o acțiune de supraveghere și prindere în flagrant a unor călăuze și a unui grup de migranți, în zona parcării de pe autostrada A1, Timișoara – Arad, pe direcția Km 501.

​În timp ce migranții urmau să fie îmbarcați într-un aufomarfar care staționa în parcare, una dintre cele trei persoane suspecte de călăuzire a scos un cuţit cu care a rănit doi dintre polițiștii de frontieră care participau la acțiune.

Imediat a fost apelat numărul unic de urgență 112 și s-a solicitat un echipaj medical care i-a transportat pe cei doi polițiști de frontieră la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu”, din Timișoara, pentru a le fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

În prezent starea lor este stabilă, fiind în afara oricărui pericol. Persoane implicate în activitatea de migrație ilegală au încercat să fugă, însă polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora.

Poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, cu respectarea prevederilor legale, fiind trase 13 focuri de armă. Opt migranți și o călăuză au fost retinuți, iar în prezent se continuă căutarea celorlalte două persoane suspecte de călăuzire.

Pentru depistarea acestora, s-a organizat un dispozitiv de căutare, folosindu-se în acest sens inclusiv echipamente de tip dronă și o autospecială cu termoviziune. Totodată, s-a solicitat sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș.

UPDATE

„În urma activităților desfășurate în sistem integrat, au mai fost descoperiți doi cetățeni străini implicați în activitatea de migrație ilegală din cursul nopții. Este vorba despre un bărbat din Afganistan, implicat în activitatea de călăuzire și de o personaă de sex feminin din Guineea, care făcea parte din grupul de migranți care urma să fie îmbarcat într-un mijloc de transport marfă pentru a ieși ilegal din țară. Referitor la persoanele reținute în cursul nopții, cei 8 cetățeni străini sunt din Nepal, Siria și Congo, iar călăuza din Nepal.

În ceea ce privește starea celor doi polițiști de frontieră răniți în cadrul acțiunii, menționăm următoarele: unul dintre ei a avut răni superficiale și a fost externat la scurt timp după ce a fost dus la spital, iar cel de-al doilea polițist de frontieră, care a fost rănit în zona unuia dintre picioare, a rămas internat peste noapte, fiind externat în urmă cu puțin timp.

Acțiunea de căutare și depistare a persoanelor implicate continuă, în sistem integrat, cu tehnică și personal din cadrul IPJ Timiș, IJJ Timiș și IGaV care oferă sprijin cu o aeronavă din dotare. Polițiști de frontieră din cadrul mai multor structuri de pe raza județului Timiș au fost mobilizați pentru a oferi sprijin colegilor din teren”, conform Poliţiei de frontieră.

 

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

24 de minute ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

37 de minute ago

Se stabilesc detaliile Târgului de Paști. Va avea loc în Piața Libertății, între 27 martie și 14 aprilie

Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Organizația de…

4 ore ago

Rețea de trafic de droguri, destructurată! Printre suspecți sunt și cei care aprovizionau copiii criminali din Cenei

Joi, 26 februarie 2026, polițiștii BCCO Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara,…

4 ore ago

Bucureștiul are cele mai scumpe apartamente din România. La Timișoara creșterea a fost de 10 la sută într-un an

Mitul conform căruia piața locuințelor din Cluj ar fi cea mai scumpă din România este…

4 ore ago

A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea zonei Piața Traian, investiţie de 34 de milioane de euro

Lucrările megaproiectului de transformare a zonei Piața Traian pot începe, după ce Primăria Timișoara a…

4 ore ago