Opinii

Jurnal de campanie (18). Confesiunile unui învins. Nicolae Robu recunoaşte: “Nimeni nu mă ia în seamă”

Cu cât se apropie alegerile din 9 iunie, Nicolae Robu este tot mai uzat, confuz, derutat, chiar paranoic. De exemplu, fiind în direct la o televiziune locală, răspunde la apelul telefonic primit de la o televiziune centrală. (Una patronată de un securist, fost puşcăriaş, care îl ajută acum). În Piaţa Mehala s-a certat cu lumea de acolo. Se ceartă chiar cu membrii echipei de campanie, reproşându-le că nu-i distribuie postările de pe Facebook.

La o recentă întâlnire cu lideri ai comunităţii neoprotestante, i-a exasperat pe aceştia, dar şi pe cei din staff-ul său, după ce la orice problemă invocată de cei din sală îi trimitea să-i citească programul. Sigur, în această situaţie disperată l-au adus şi colaboratori apropiaţi, precum deja celebra Olimpia Oprea cu RMN-urile fără număr date clanului Cîrpaci. În jurul său este un pesimism cât Himalaya, iar principalii finanţatori ai campaniei, dintre care se detaşează “Strategul” Gaiţă, încep să plângă după banii aruncaţi pe Apa Sâmbetei.

În acest context defetist a venit, în urmă cu câteva zile una dintre cele mai dezolante declaraţii date vreodată de un candidat. Prezent la un podcast, Robu a recunoscut că nimeni nu-l bagă în seamă, iar contracandidatul său Dominic Fritz are o mult mai mare crebilitate. A spus-o Robu cu gura lui!

“Am scos de la agenţia de dezvoltare. Am scris pe Facebook despre lucrurile acestea. Însă nu mă ia nimeni  în seamă. Asta e culmea! Parcă tuturor le convine situaţia jalnică în care este Timişoara. Nici din admistraţie, nici în general, nimeni nu mă ia în seamă. Nu văd lumea deranjată de aşa ceva. Ba dimpotrivă, minciunile lui Dominic Samuel Fritz apar mai credibile decât adevărurile spuse de mine cu documente”, a fost mărturisirea de învins a lui Nicolae Robu.

Evident că se pot scrie tomuri privind motivele pentru care Robu nu este credibil, de-a lungul vremii debitând fluvii de neadevăruri, ca să nu spun minciuni gogonate. Începând cu CV-ul său în care afirma că lucra cu web-ul cu şase ani înainte ca aplicaţia să fie inventată, iar cu Java cu vreo zece înainte de a fi inventată. Chiar în emisiunea cu pricina a minţit cu o graţie înfiorătoare, probabil ajungând în faza în care nu mai face deosebirea între minciună şi realitate. Astfel, el a spus că la Şcoala 13 s-au pierdut 77% din fonduri, având şi un grafic frumos colorat.

Dacă te uiţi însă pe site-ul ADR Vest, se vede clar că absorţia la acest obiectiv a fost de 80,4%.  Pagina 3, poziţia 42.

Deruta totală din tabăra Robu s-a observat şi la casele de pariuri. Acolo unde, în doar o săptămână, cota lui Fritz a scăzut de la 1,40 la 1,25, în timp ce a lui Robu a crescut de la 2,70 la 3.50.

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Primăria Timișoara montează în școli mese de ping-pong de o sută de mii de lei, pentru a susține atenția și concentrarea elevilor

Administrația pentru Sănătate și Educație din cadrul Primăriei Timișoara investește într-un nou proiect care va…

2 minute ago

Certificatele fiscale se pot obține la Timișoara automat, online

Certificatele de atestare fiscală necesare la achiziția de bunuri mobile și imobile, se poate realiza…

16 minute ago

Lovituri după lovituri primite de traficanții de droguri din Timiș! Zeci de descinderi ale oamenilor legii/FOTO

Astăzi, 31 martie 2026, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și Secției Regionale…

36 de minute ago

Comunicat DNA. Percheziţii în 23 de locaţii, inclusiv din Timişoara, în cazul anchetei DNA vizându-l pe Cristian Anton, omul lui Sorin Grindeanu

Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis, printr-un comunicat de presă că sunt efectuate percheziții domiciliare în…

59 de minute ago

Percheziții DNA la ARR. Ar fi vizat șeful instituției, Cristian Anton, omul de casă al lui Sorin Grindeanu/Update. Suspiciuni de grup infracțional organizat

Procurorii anticorupție efectuează, marți dimineață, percheziții la Autoritatea Rutieră Română (ARR), transmite G4Media citând surse…

2 ore ago

Intervenția promptă a unui jandarm a salvat o viață

În după-amiaza zilei de 30 martie 2026, în jurul orei 15:00, pe bulevardul Liviu Rebreanu…

2 ore ago