Primarul Dominic Fritz a anunţat că vine în sprijinul timișorenilor în lupta împotriva abuzurilor imobiliare din ultimele decenii. În acest sens Primăria Timișoara a lansat platforma https://stopabuz.primariatm.ro/, ca parte a campaniei de recuperare a patrimoniului orașului și eliberare a domeniului public. El a venit cu un alt exemplu în care un clan a ocupat o clădire din cartierul Iosefin.
Municipalitatea răspunde astfel apelurilor primite din partea cetățenilor în urma măsurilor administrative dispuse de primarul Dominic Fritz și care s-au concretizat prin recuperarea mai multor imobile reprezentative – terenuri și clădiri.
„După acțiunile noastre, am primit de la timișoreni tot felul de informații și relatări despre abuzuri care s-au petrecut în anii trecuți cu imobile sau terenuri. Ceea ce am recuperat până acum e doar vârful aisbergului. Ne așteaptă o luptă lungă și foarte grea. De aceea, am considerat vital pentru lupta pe care o ducem pentru recuperarea patrimoniului să creăm un sistem în care să colectăm aceste informații. Tot ceea ce oamenii trimit pe stopabuz.primariatm.ro va ajunge la mine și la echipa mea restrânsă, le vom analiza și corela cu dosare pe care deja le avem în lucru. Îi rog să nu le mai fie frică și îi asigur că nu mai sunt singuri”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Soluționarea unor cazuri precum strada Cezar sau Loga 52 și transformarea terenului recuperat pe malul Begăi într-un spațiu al comunității au încurajat cetățenii să transmită mesaje despre diverse situații. Prin intermediul platformei stopabuz.primariatm.ro, mesajele vor fi preluate la Cabinetul Primarului și distribuite pentru analiză și pentru soluționare către serviciile municipalității. Datele de identificare rămân confidențiale. Chiar dacă nu pentru toate spețele Primăria are pârghii legale, ea poate să notifice alte instituții competente.
„E un mare semnal de susținere faptul că timișorenii și-au recăpătat încrederea și speranța că se poate face dreptate și că vin spre noi cu aceste informații. E timpul să recuperăm patrimoniul și demnitatea orașului”, a spus primarul Fritz.
El a venit şi cu un exemplu concret din cartierul Iosefin, unde acelaşi celrebru clan Cîrpaci deţine, întrt-.o clădire, cinci apartamente dintr-un total de şapte.
“Aici suntem la un alt exemplu, în cartierul Iosefin, unde această clădire superbă stă să pice. Are șapte apartamente, din care cinci sunt la un clan celebru și au intrat în posesie cu tot felul de tertipuri cunoscute. Mai sunt două apartamente care nu sunt ale lor, un apartament deținut de primărie, un apartament deținut de o doamnă în vârstă, care îmi promite că nu se va muta niciodată și care mă roagă să nu dăm ultimul apartament la clan”, a afirmat Fritz.
El spune că membrii clanului i-au triimis o scrisoare prin cae soliocită şi apartamentul municioalităţii: “Domn primar avem cinci apartamente deja, avem patru copii și am vrea să avem și apartamentul primăriei. Vă rog să ni-l dați.”
“Bineînțeles că am spus nu și i-am promis și doamnei că nu vom da acest ultim apartament. Dar asta este doar un singur caz și marea întrebare… ce se va întâmpla în viitor cu acest caz și cu alte cazuri? De aceea, pentru că am nevoie de mai multe informații, am nevoie să corelez anumite informații cu dosarele din primărie, care după cum vă dați seama nu sunt toate în regulă, am pornit un portal, stopabuz.primariatm.ro și pe acest portal, confidențial, voi puteți să-mi transmiteți informații pe care le dețineți, puteți să mă informați despre cazuri în Timișoara în care se abuzează de patrimoniul Timișoarei. Adică unde oameni sunt hârțuiți sau intimidați să vândă un apartament într-o clădire istorică, unde s-au făcut sau se fac construcții fără autorizație, unde se ocupă abuziv un spațiu al primăriei sau un alt spațiu, un apartament sau un teren. Toate aceste informații le puteți împărtăși direct cu mine și cu echipa mea restrânsă pe acest portal. Pentru că adevărul este că această luptă doar a pornit, dar încă sunt foarte, foarte multe bătălii de dus și pentru aceste bătălii am nevoie și de susținerea voastră”, a mai spus Fritz
La Timișoara a ajuns și ultimul din cele 17 tramvaie produse de Bozankaya, în lotul…
SCM winsed.swiss Timișoara o înfruntă pe CSM CSU Oradea duminică, de la ora 18:00, în…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center…
Consiliul Județean Timiș va trebui să semneze un acord de colaborare cu primăriile din Dumbrăvița…
Mai sunt doar câteva zile din acest an, iar dacă licitația pentru realizarea unei noi…
Peste 60% dintre români consideră că decizia Curții Constituționale a României de a anula turul…