Domnule Simonis, ați ales să renunțați la a treia poziție în stat, cea de președinte al Camerei Deputaților, pentru a candida la președinția Consiliului Județean Timiș. Ce v-a determinat să luați această decizie?
Am luat această decizie foarte ușor, n-am stat o clipă pe gânduri și vă explic de ce. În ultimii doi ani, împreună cu Sorin Grindeanu, am reușit să aducem foarte multe investiții în județul Timiș: Institutul Regional de Oncologie, stadionul Dan Păltinișanu, Centrul de Mari Arși, centura de sud și cea de vest, noul terminal al Aeroportului Traian Vuia și lista poate continua. Aceste investiții, unele sunt finalizate, altele în stadii avansate sau în licitație. Ei bine, cineva trebuie să se îngrijească pentru ca proiectele să fie duse la bun sfârșit, iar dacă ne uităm la performanțele actualei administrații județene, e clar că nu poate face nimic. Alin Nica și echipa sa au eșuat lamentabil în acești patru ani, s-au preocupat doar de conflicte și nu de investiții. Să știți că nu ajută cu nimic să fii al treilea om în stat dacă nu ai un spital unde să-ți tratezi copiii și părinții, dacă pierzi ore întregi în trafic și așa mai departe. De aceea candidez, să mă asigur că ducem la bun sfârșit ceea ce am început.
Ați amintit de stadion, iar în ultimele zile au apărut multe discuții în spațiul public pe acest subiect. Care este situația reală?
Realitatea este că se minte și se dezinformează într-un ritm amețitor, iar acesta este un semn de disperare al lui Alin Nica. Lucrurile sunt cât se poate de clare: Compania Națională de Investiții a lansat în procedură de licitație internațională proiectarea și execuția noului stadion Dan Păltinișanu, iar Nica ne spune că Guvernul nu face nimic. E noaptea minții! Agenția Națională pentru Sport a solicitat emiterea unei Hotărâri de Guvern pentru demolarea actualului stadion, iar după emiterea acesteia, Consiliul Județean Timiș trebuie să demoleze vechea arenă. Asta este realitatea la zi, oricâte minciuni ar arunca în spațiul publicii unii actori politici locali care atât pot: să mintă și să dezinformeze.
Vă întoarceți acasă ca președinte al Consiliului Județean Timiș. Care ar fi principalele obiective?
Cum am spus mai devreme, trebuie să sprijinim ducerea la bun sfârșit a marilor investiții și, chiar dacă unii spun că acesta nu este atributul președintelui CJ Timiș, eu îi contrazic și vă explic. Președintele Consiliului Județean Timiș, dacă știe să îmbrace haina de lider, este un om foarte puternic la nivel național. Iar la București trebuie făcute toate diligențele pentru a finaliza marile proiecte. Știu mecanismele din capitală, cunosc foarte bine sistemul și am puterea necesară. Dar, pe lângă toate acestea, trebuie să ne îngrijim de comunitățile locale, să le spriinim proiectele pentru că unul dintre dezideratele noastre este creșterea calității vieții oamenilor. Consiliul Județean trebuie să sprijine la modul real primăriile, să ajute la cofinanțarea și implementarea investițiilor. Știm cum să facem aceste lucruri, am format o echipă solidă împreună cu colegii de la PNL și suntem determinați să demonstrăm că se poate și în Timiș.
Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Timiș– Executat de Societatea Ahy Office – CUI mandatar financiar coordonator 21240002
Comanzi, probezi, plătești doar ce păstrezi! O nouă tendință de shopping inteligent și confortabil pentru…
Palatul Administrativ din Timișoara a găzduit o întâlnire la care au participat liderii ADR Vest…
Jumătate dintre utilajele care vor lucra la forarea tunelurilor care vor fi realizate pe porțiunea…
În urma unei investiții a Administrației Bazinale de Apă Banat (ABA Banat), la Oravița au…
La foc automat. Ca în fiecare toamnă, prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj nu prea…
Lansat în 2013 în România, VESSMARY este un concept dedicat evidențierii feminității în toate formele…