Primăria Timişoara

La Berlin a avut loc un eveniment de prezentare a Timișoarei/FOTO

Timișoara a beneficiat, în 3 iulie, de o seară dedicată orașului, în cadrul unui eveniment organizat la Berlin. Peste 150 de oameni de cultură, business, diplomație și politică din Germania au fost invitații Timișoarei și ai Ambasadei României la Berlin,  în țara care ne trimite an de an cei mai mulți vizitatori străini.

Gazdele evenimentului au fost Adriana-Loreta Stănescu, ambasadorul României în Republica Federală Germania, și primarul Dominic Fritz. Au mai participat Cristian Niculescu, directorul Institutului Cultural Român de la Berlin, și Octavian Ursu, primarul român al orașului german Görlitz.

Aroma evenimentului a fost dată de preparatele restaurantelor timișorene membre în asociația patronală HoReTim, în timp ce formația de jazz VanDerCris, condusă de talentatul muzician Horea Crișovan, a interpretat compoziții originale, în ton cu nivelul evenimentului.

Seara timișoreană din capitala Germaniei a fost planificată și realizată cu succes de Organizația de Management al Destinației Timișoara și Ambasada României în Republica Federală Germania, alături de Asociația HORETIM și de Asociație Timișoara Capitală Culturală 2023.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Autodetonare. Când Alin Popoviciu admite irelevanţa PNL Timiş

“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…

O oră ago

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

2 ore ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

13 ore ago

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” (USVT) contribuie la monitorizarea poluării aerului în regiunea transfrontalieră Banat prin achiziția de echipamente moderne

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din România implementează proiectului transfrontalier RORS00090 AirMON, o…

15 ore ago