Social

Ucrainean „mort” de beat a băgat un tânăr în spital şi a fugit de la faţa locului

Vineri, în jurul orei 01:40, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizați să intervină la un accident rutier soldat cu o victimă.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un autovehicul care se deplasa pe Calea Circumvalațiunii din Timișoara, dinspre Gheorghe Lazăr înspre Piața Consiliul Europei, la un moment dat ar fi intenționat să efectueze o manevră de întoarcere, intrând în coliziune cu un motociclu condus de un tânăr de 19 ani care se deplasa pe aceeași stradă din sensul opus de mers.

În urma impactului, motociclistul a fost rănit și transportat la spital, iar conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, conducătorul autoturismului( cetățean ucrainean) un bărbat, de 26 de ani, a fost depistat în această dimineață, în jurul orei 09:00, în Timișoara.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1.99 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior refuzând prelevarea de mostre biologice.

În acest moment, bărbatul se află la sediul poliției pentru audieri, polițiștii continuând cercetările sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

În urma probatoriului administrat, urmează a se dispune măsurile legale în consecință.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

13 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

13 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

13 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

13 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

16 ore ago