După trei ani de așteptare, în Parcul Alpinet din Timișoara a fost dezvelită statuia cunoscutului artist Adi Bărar. Fostul lider al formației Cargo, decedat în 2021, este acum prezent în parcul de pe malul Begăi.
Statuia ”Adi Bărar – Marea Trecere” a fost realizată, la inițiativa lui Corneliu Vaida, de către Linda Saskia Menczel și a fost realizată la scară 1 la 1. Marți, statuia a fost, în sfârșit amplasată în locația hotărâtă de mai mult timp de consilierii locali.
Opera îl reprezintă pe Bărar trecând printr-o poartă, pe care au fost scrise versuri din piesa ”Aproape de Voi”. Statuia îl prezintă pe Adi, așa cum era, cu ochelari, vestă și eșarfă.
”Am vrut să fie o reinterpretare, nu o copie, pentru a sublinia creativitatea lui și a artistei și partea spirituală, ca să-l întruchipeze ca artist. Ascultam rock de mic copil și tata m-a învățat să ascultăm muzică bună în general”, a spus fiica artistului, prezentă la momentul festiv.
Corneliu Vaida, inițiatorul ideii statuii și a amplasării acesteia în Timișoara, s-a declarat bucuros că, după ani buni de așteptare, ideea sa a fost materializată, iar Bărar are acum o statuie. La ceremonie a participat și primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Adi Bărar, liderul trupei Cargo, a decedat în martie 2021.
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…
ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…