Eveniment

Zilele Culturale Maghiare din Timișoara ediția a noua. Până duminică, în centru avem evenimente și concerte, dar și bucate alese/FOTO

Vineri, la Timișoara s-a deschis o nouă ediție, cea cu numărul 9, a Zilelor Culturale Maghiare din Timișoara. Organizatorii îi așteaptă pe timișoreni cu un program plin de evenimente, prezentări și concerte. Evenimentele principale au loc în Piața Victoriei și Piața Libertății. 

Organizator este asociația Bastionul-Varbastya, aceasta a pregătit un program variat, de la concerte pop-rock cu trupe din Ungaria și Ardeal, muzică și dansuri populare maghiare, gastronomie specifică, târgul meșteșugarilor cu produse handmade, ateliere și activități pentru copii, dezbateri, lansări de carte, filme, sport și spectacole de reenactment istoric cu trupe din Ungaria și Timișoara, și multe altele.

Joi seara a avut loc deschiderea oficial, pe scena mare din Piața Victoriei. Vedeta serii a fost trupa Csík, o formație maghiară distinsă cu Premiul Kossuth, care interpretează muzică ușoară și world music, îmbinând elemente de muzică populară și tradițională. Înființată în 1988, a devenit una dintre formațiile reprezentative ale scenei muzicii.

În parcarea Modex a fost organizat târgul gastronomic, în principiu cu aceiași comercianți ca în anii trecuți. Sunt 17 standuri cu specialități culinare maghiare, de la mâncăruri gătite, până la kurtos, langoși, plăcinte, prăjituri, brânzeturi, mezeluri și preparate din carne, bere artizanală, vin și pălincă.

Pe strada Victor Vlad Delamarina vor avea loc activități pentru tineri, iar târgul meșteșugăresc se desfășoară în Piața Libertății, cu aproximativ o sută de căsuțe din lemn. Evenimentele vor avea loc și în trei locații interioare: Teatrul Maghiar, Centrul de Proiecte și Facultatea de Muzică.

În fiecare seară, pe scena mare va susține un concert un headliner care va încheia programul. Vineri are loc un spectacol de dansuri populare cu ansamblul Bekecs din Miercurea Nirajului, județul Mureș. Sâmbătă este dedicată tinerilor, cu formația Margaret Island din Budapesta, care sărbătorește în 2024 zece ani de activitate, cu evenimente speciale și un nou album.

Poate cea mai așteptată prezență la Zilele Culturale Maghiare din Timișoara 2024 este trupa NOX, care va concerta duminică, 29 septembrie, de la ora 21:00. Formația este renumită pentru combinarea muzicii pop moderne cu influențe tradiționale maghiare, incluzând elemente de folclor. Aceasta a câștigat notorietate internațională după participarea la Eurovision 2005, unde a reprezentat Ungaria cu piesa „Forogj, világ!”, apreciată pentru stilul său inedit.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

9 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

12 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

13 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

13 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

14 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

14 ore ago