Cei mai noi studenți care au început perioada de studenție la Universitatea de Vest Timișoara au intrat de vineri în băncile facultăților din cadrul instituției. Aula Magna a găzduit, vineri, ceremonia de deschidere a anului universitar 2024-2025.
În sală, cuvinte de bun venit pentru tineri au adresat Marilen Pirtea, rectorul UVT, IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, Adrian Bădescu, președintele Grupului Partenerilor Strategici ai UVT, dar și numeroase alte personalități.
Ceremonia s-a încheiat cu premierea elevilor cu rezultate deosebite și cu un moment artistic susținut de Paul Tihan și Daniel Leancă.
Imediat după ceremonie, la Sala A01 a avut loc acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Litterarum Humaniorum academicianului Mircea Dumitru.
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…