Social

Timișoara City Marathon a început cu un workshop despre performanță. Invitat special – Horia Colibășanu

Timișoara City Marathon powered by UPT a început vineri seară, la Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, cu workshop-ul „Sportul de plăcere vs. sportul de performanță”, cu o serie de invitați care i-au inspirat pe toți cei prezenți în sală cu poveștile lor despre forțarea limitelor, despre munca uriașă, dar și satisfacția pe măsură pe care o aduce sportul.

În debutul întâlnirii, moderate de prof.univ.Adrian Ciutină, cadru didactic al UPT, dar și reprezentant al Alergotura, cele două entități care, din acest an colaborează pentru organizarea Timișoara City Marathon, lect.dr. Alin Molcut, cadru didactic în cadrul Departamentului de Educație Fizică și Sport al UPT, a ținut o prezentare despre sport în general, atât de masă, cât și de performanță, arătând atât asemănările, cât și deosebirile dintre cele două aspecte, arătând beneficiile pe care le poate aduce practicarea sportului.

Despre succese și eșecuri în alergarea de amatori au vorbit Cătălina Bocan, conferențiar la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul UPT, dar și participant la curse de triatlon pe distanțe lungi, de tip X-Men și Iron Man (3,8 km înot, 180 km pedalare, 42 km alergare), Mara Guler, medic, legitimată la CS Universitatea Arad, Răzvan Farkaș, alergător de cursă lungă în echipa națională a României, membru Alergotura, Alina Preda, sportivă legitimată la ACS Super Sport Club Timișoara, membru Alergotura, Mircea Covaciu – maratonist, membru Alergotura, cu toți participanți la maraton și ultramaraton, în țară și în străinătate, cu probe de alergare la limita rezistenței umane, de 100 km, 24 de ore, 48 de ore sau chiar mai mult.

Prezent la eveniment, conf.univ. Liviu Cădariu-Brăiloiu, președintele Senatului Universității Politehnica Timișoara i-a felicitat și le-a mulțumit sportivilor pentru care cuvântul „a renunța” nu există în dicționar.

În ultima parte a evenimentului, invitatul special al serii, celebrul alpinist Horia Colibășanu, care a urcat, fără oxigen, pe 10 dintre cele mai înalte vârfuri de pe Terra, a vorbit despre „Perseverența în sportul de anduranță”. Cu această ocazie le-a împărtășit celor prezenți în sală din secretele escaladării la altitudini foarte înalte, riscurile asumate și forțarea limitelor organismului, subliniind că marea sa performanță nu a fost să urce toate acele vârfuri de peste 8000 de metri, ci să coboare viu și sănătos din fiecare expediție.

Timișoara City Marathon powered by UPT continuă sâmbătă, 2 octombrie 2024, de la ora 14:30, pe Stadionul Știința, cu evenimentul „104 pentru Poli”, tradiționala cursă de alergare în care studenții, cadrele didactice și toți cei care sunt alături de UPT aleargă un număr de tururi de pistă egal cu numărul anilor de existență ai universității, și duminică, 27 octombrie 2024, începând cu ora 8:00, cu Maratonul „Cavalerii Cetății” by Flexik Automation – cu start din Otelec, Semimaratonul „Eugeniu de Savoya” by Hella/Forvia, Crosul „Poarta Forforosa” – 10 km, Crosul „Batalionul Banat” – 4 km.

Programul evenimentului și alte detalii sunt disponibile pe https://timisoaracitymarathon.ro .

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

6 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

9 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

10 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

10 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

11 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

11 ore ago