Social

Fotografiile Revoluției, imortalizate de Constantin Duma, prezentate la 35 de ani de la eveniment în cadrul unei expoziții/FOTO

O serie de fotografii realizate în zilele Revoluției de la Timișoara, de obiectivul lui Constantin Duma, pot fi văzute de publicul larg în cadrul unei expoziții deschise marți seara la Art Center, situat pe strada Oituz. O lecție excelentă pentru cei mai tineri, care nu au cunoscut ”live” evenimentele de atunci, un moment de aducere aminte pentru cei care au trăit Revoluția, expoziția „Libertate 1989: Timișoara” va fi deschisă până pe 7 ianuarie.

Constantin Duma prezintă o serie de fotografii remarcabile care surprind evenimentele Revoluției din decembrie 1989 din Timișoara. Prin intermediul obiectivului unui martor direct al acelor evenimente de o importanță istorică răsunătoare, putem reflecta asupra curajului și sacrificiului celor care au făcut posibilă libertatea, precum și asupra rolului Timișoarei ca oraș-simbol al democrației.
Fotografiam din hanorac. Scoteam aparatul, făceam două poze repede și îl băgam la loc. Mergeam acasă și ascundeam filmele, pentru că oricând puteau veni repercusiuni. Erau zile de spaimă, zile de moarte. Sub ochii mei, prima victimă colaterală a Revoluției – o femeie de aproximativ 50 de ani – a fost strivită sub un vehicul blindat. Fotografiam oriunde puteam, oricând puteam, lăsam aparatul la prieteni și fugeam. Toți fugeam, ca iepurii. Știu că a meritat”, spune Constantin Duma.

Constantin Duma, figură proeminentă în viața culturală din Timișoara, supranumit fotograful revoluției anti-comuniste de la Timișoara, fotografiază de peste 50 de ani. Imaginile sale au apărut în numeroase publicații, el fiind activ peste două decenii la Agenția Națională de Presă AGERPRES.

Expoziția foto poate fi vizitată la UVT Art Center (str. Oituz, nr. 4, Timișoara, lângă Facultatea de Arte și Design).

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

5 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

10 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

13 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

13 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

14 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

14 ore ago