Opinii

Omul anti-Sistem Nervos Central (SNC)

Doi intelectuali au pornit de la Cluj o dezbatere, ceea ce e bine. Este vorba de un intelectual patriot, Ion Aurel Pop, președintele Academiei Române, și de un intellectual globalist, Daniel David, ministrul Educației. Nu mă îndoiesc că ambii vor doar propășirea României, ceea ce, iarăși, este un lucru bun. Unde se poticnesc ei este chestiunea Sistemului, care a împărțit aproape dement poporul român în omul anti-Sistem și omul-Sistem. În această campanie electorală, cea mai de preț valoare a candidaților este cea de a fi „anti-Sistem”, iar mulți alegători dau din cap aprobator, aproape savant.

Ca să știm de la ce pornim, omul anti-Sistem ar fi reprezentat de Călin Georgescu, în ordinea numerelor de pe tricouri, urmat de George Simion, Nicușor Dan, Victor Ponta, Elena Lasconi, Diana Ivanovici Șoșoacă, dna Ana-Maria de la POT, candidatul Terheș, mulți alții, inclusiv Lorin Fortuna al nostru ar fi fost, în cazul că nu răposa, Dumnezeu să-l odihnească! Au mai rămas și din ăialalți? A rămas Crin Antonescu, candidatul lui Marcel Ciolacu, care, culmea, astăzi a rămas cel mai reprezentativ element al Sistemului din România.

Nu foști sau actuali directori ai serviciilor secrete, nu rinoceri din Armată, nu tot felul de rotarieni și masoni, nu Sebi Ghiță, nu Dan Voiculescu, ci un patron de covrigărie de la Buzău, el este emblema omului-Sistem în România de astăzi. Dar ce face omul ăsta Sistem de este așa de hulit? În retorica electorală, ni se picură ideea că ei sunt statul care ne macină nouă tinerețile și bătrânețile, taxele și pensiile, libertatea de a gândi și de a nu te vaccina. El e, prindeți-l și aduceți-l aici, la judecată! Nimeni nu zice că trăim într-o societate perfectă, că multe mizerii ni se întâmplă, dar ele nu se petrec doar pe ideea de Sistem.

Ele s-ar petrece și în național-socialismul lui Hitler sau al lui Ceaușescu, se petrec și la sârbi, într-o țară nealiniată cum doar rușilor le place, ohohoooo!, la Viktor Orban rebelul anti-Sistem e mai rău, dar mulți alegători au rămas cu ideea că Sistemul (vag legat de Soros) face doar rău. Uite că ministrul David le-a explicat acestora, dar și președintelui Academiei Române, că Sistemul este și când ne dăm copilul la grădiniță, și când mergem să ne facem acte, iar fără toate astea ar fi haos, ceea ce iarăși nu cred că ne-ar plăcea.

De ce Sistemul în ansamblu este toxic, dar sistemul medical este bun? În măsura în care societatea noastră își permite să-l facă bun, dar mergem la el cu speranța că ne vindecăm și, în consecință, îl trecem la plusuri. Dar sistemul de învățământ? E bun și el că ne educă așa cum poate odraslele. Ar fi mult mai rău fără el. Fără Pompieri, la fel. Fără Poliție ar fi mai bine când ne dau bandiții în cap în propria casă? Nu ar fi, dar toate aceste sisteme fac Sistemul din capul multora care luptă chiar și cu sistemul nervos. Da, mulți luptă cu sistemul ăla hulit care poziționează candidații ăia mulți din această campanie electorală, după chipul și asemănarea șefului lor Călin Georgescu, marele „om anti-Sistem”.

Hai să ne imaginăm simplu cum putem trăi și în globalism, păstrând și obiceiuri plăcute în viața noastră. Deși trăim în globalism, încă, nimeni nu ne obligă într-o comunitate să producem unul numai ouă roșii, altul numai cozonaci, altul numai tăvi cu miel fript, altul numai vin Muscat, iar de Paște să ne schimbăm mărfurile. Deși așa ar fi mai comod, mai rentabil, indiscutabil. Nu, de Paște fiecare gătim de toate: și ouă, și prăjituri, și cărnuri la cuptor, și cartofi noi, facem și-o salată de lăptuci, fiecare cum știe, tradițional, într-un sistem global. Apropo, BOR poate fi asimilat Sistemului, știmați alegători ortodocși anti-Sistem? Paște fericit!

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

11 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

14 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

15 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

15 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

17 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

19 ore ago