Resetarea de la Săcălaz

Administrația județeană Timiș condusă de președintele Alfred Simonis a salvat de la faliment două administrații locale. Cum altfel decât să le dea bani?! Primăria Voiteni a primit 600.000 de lei, iar Primăria Săcălaz a încasat 700.000. Nici nu mai contează suma, că e mică sau e mare, ideea e că exista pericolul ca aceste două comunități să fie blocate din lipsa banilor pentru funcționarea administrativă.

România este plină de astfel de cazuri, iar binefăcătorul este întotdeauna Județul, prin aleși, sau Statul, prin guvern. Doar că noi, plătitorii, ar trebui să ne întrebăm cum vine chestia asta până se hotărește cineva în Legislativ să facă reorganizare și regionalizare cu gândul la eficiența și cheltuirea chibzuită a banului. Că e vorba de o primărie săracă din vârf de munte sau de una bogată din zona metropolitană, administrațiile superioare ce să facă și ele? Ajută, că doar de aia l-a votat lumea pe președintele de consiliu județean, să ofere din inimă și din bugetul public bani unora, altora mai puțin. Cum să-i lase? Acolo nu trăiesc oameni? Ei ce vină au că în anumite momente ale vieții au votat cum au votat?

Dacă aș spune acum că una e să dai bani la Știuca și alta este să dai la Săcălaz, localitate din zona metropolitană, localitate dormitor pentru Timișoara, plină de proiecte imobiliare, aspirator de impozite, sigur se va găsi cineva să spună că ăia care muncesc, edilii, și fac proiecte pentru comunitate pot ajunge în astfel de situații. Dezvoltă, plătesc antreprenori, plătesc prostiile sau lucrurile bune ale primarului dinainte sau ale ăluia nou, muncesc, habar n-avem noi, contribuabilii, cum merg treburile.

Știrea care ne anunță că președintele CJ Timiș a dat banii ăștia la Săcălaz și Voiteni, ca oamenii acolo să iasă din faliment, nu mai spune dacă acești bani au fost dați ca la lăutar, pe frunte, pe ceafă, la slip, în sân, sub cămașă sau cineva condiționează un anumit mod de disciplină (inclusiv financiară) în administrație. Uite, de aia nu aștept cu atâta nerv și îngrijorare iminenta criză economică în care va intra România după alegerile prezidențiale, nici incapacitatea de plată sau contractarea unor credite cu FMI. Că FMI face altfel decât Alfred Simonis, bănuiesc.

Când FMI îți dă bani e grav, dar e ca pe patul spitalului, te aștepți să doară, dar chirurgul știe ce face. Gravitatea aia impune măsuri la fel de grave, aici e durerea. Nimeni nu îți dă bani, tu guvern îi minți că reduci deficitul, că rezolvi cu pensiile speciale, cum ai făcut cu Uniunea Europeană în cazul PNRR, dar tu la anul tot acolo ești, ba chiar mai rău. Când FMI te „calcă”, atunci faci cum spun ei. Atunci nu mai există răspunsuri de genul „nu se poate”. Că nu se poate din cauza Curții Constituționale să reduci pensile, să tai salarii sau să reduci posturi… Nu, atunci doar și se explică palierele în care trebuie să te încadrezi. Ți se dau și soluții, una sau alta, dar ambele grele pentru populație.

Când te presează FMI să faci lucruri, lumea nu te mai votează pe tine coaliție care guvernezi pe timp de criză. Poporul te înjură pe tine, dar și FMI-ul, lucru care lasă total insensibil organismul internațional, doar că din tot necazul ăsta rămâi cu ceva. Cureți ceva, chiuretezi buba, modifici din proastele obiceiuri. Că se prinde de tine sau nu treaba asta, e altă discuție, căci știm cu toții că am mai fost pilotați de FMI, iar astăzi tot la populisme financiare am ajuns în mai toate guvernările.

Măcar te mai resetează cineva. Tot vorbim de resetare în țara asta. Dacă nu te resetează cineva cu forța, n-ai nicio șansă să resetezi Săcălazul.