Resetarea de la Săcălaz

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Administrația județeană Timiș condusă de președintele Alfred Simonis a salvat de la faliment două administrații locale. Cum altfel decât să le dea bani?! Primăria Voiteni a primit 600.000 de lei, iar Primăria Săcălaz a încasat 700.000. Nici nu mai contează suma, că e mică sau e mare, ideea e că exista pericolul ca aceste două comunități să fie blocate din lipsa banilor pentru funcționarea administrativă.

România este plină de astfel de cazuri, iar binefăcătorul este întotdeauna Județul, prin aleși, sau Statul, prin guvern. Doar că noi, plătitorii, ar trebui să ne întrebăm cum vine chestia asta până se hotărește cineva în Legislativ să facă reorganizare și regionalizare cu gândul la eficiența și cheltuirea chibzuită a banului. Că e vorba de o primărie săracă din vârf de munte sau de una bogată din zona metropolitană, administrațiile superioare ce să facă și ele? Ajută, că doar de aia l-a votat lumea pe președintele de consiliu județean, să ofere din inimă și din bugetul public bani unora, altora mai puțin. Cum să-i lase? Acolo nu trăiesc oameni? Ei ce vină au că în anumite momente ale vieții au votat cum au votat?

Dacă aș spune acum că una e să dai bani la Știuca și alta este să dai la Săcălaz, localitate din zona metropolitană, localitate dormitor pentru Timișoara, plină de proiecte imobiliare, aspirator de impozite, sigur se va găsi cineva să spună că ăia care muncesc, edilii, și fac proiecte pentru comunitate pot ajunge în astfel de situații. Dezvoltă, plătesc antreprenori, plătesc prostiile sau lucrurile bune ale primarului dinainte sau ale ăluia nou, muncesc, habar n-avem noi, contribuabilii, cum merg treburile.

Știrea care ne anunță că președintele CJ Timiș a dat banii ăștia la Săcălaz și Voiteni, ca oamenii acolo să iasă din faliment, nu mai spune dacă acești bani au fost dați ca la lăutar, pe frunte, pe ceafă, la slip, în sân, sub cămașă sau cineva condiționează un anumit mod de disciplină (inclusiv financiară) în administrație. Uite, de aia nu aștept cu atâta nerv și îngrijorare iminenta criză economică în care va intra România după alegerile prezidențiale, nici incapacitatea de plată sau contractarea unor credite cu FMI. Că FMI face altfel decât Alfred Simonis, bănuiesc.

Când FMI îți dă bani e grav, dar e ca pe patul spitalului, te aștepți să doară, dar chirurgul știe ce face. Gravitatea aia impune măsuri la fel de grave, aici e durerea. Nimeni nu îți dă bani, tu guvern îi minți că reduci deficitul, că rezolvi cu pensiile speciale, cum ai făcut cu Uniunea Europeană în cazul PNRR, dar tu la anul tot acolo ești, ba chiar mai rău. Când FMI te „calcă”, atunci faci cum spun ei. Atunci nu mai există răspunsuri de genul „nu se poate”. Că nu se poate din cauza Curții Constituționale să reduci pensile, să tai salarii sau să reduci posturi… Nu, atunci doar și se explică palierele în care trebuie să te încadrezi. Ți se dau și soluții, una sau alta, dar ambele grele pentru populație.

Când te presează FMI să faci lucruri, lumea nu te mai votează pe tine coaliție care guvernezi pe timp de criză. Poporul te înjură pe tine, dar și FMI-ul, lucru care lasă total insensibil organismul internațional, doar că din tot necazul ăsta rămâi cu ceva. Cureți ceva, chiuretezi buba, modifici din proastele obiceiuri. Că se prinde de tine sau nu treaba asta, e altă discuție, căci știm cu toții că am mai fost pilotați de FMI, iar astăzi tot la populisme financiare am ajuns în mai toate guvernările.

Măcar te mai resetează cineva. Tot vorbim de resetare în țara asta. Dacă nu te resetează cineva cu forța, n-ai nicio șansă să resetezi Săcălazul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (aprilie 22nd, 2025 at 09:00 )

Nu se face reformă pentru că nu se dorește. Cum să dea PSD-ul în cei care îl sprijină, adică angajații la stat? Cum altfel se câștigă alegeri în mediul rural decât dând de la alții ca să se acopere golurile create în buget de angajările în administrația locală? Aceștia sunt de 4 ori mai numeroși pe cap de locuitor decât cei din Polonia dar realizările nu se văd decât eventual în vilele lor. Dacă ia cineva organigramele și declarațiile de avere sub lupă se ia cu mâinile de cap și aici este de ajuns a ne uita la vârful administrației din Timișoara după 5 ani. Că dacă vine vorba de PSD-iștii care au condus CJT de-a lungul anilor, discutăm de milionari în euro. Cum se ajunge din tractorist doctor, așa se fac milioane de euro și din salariul de bugetar. Totul devine posibil când faci parte din sistemul PCR.

Uite asa ne trezim cu simion vreo 20-25 de ani a spus: (aprilie 22nd, 2025 at 09:33 )

Directia e cat se poate de proasta! Pana la nivel de catun cei care administrează tara sunt hoti si ticalosi. In institutii e dezastru, primeaza contractele cu clientela politica nu chibzuinta si cheltuielile cu rost. Unde mai punem proasta colectare a impozitelor.
Mare mirare ar fi sa nu zburam din UE daca mizeriile psdpnl si sobolanii din sistem raman la putere.
Au dreptate rușii cand spun ca romanii sunt o populatie nu un popor. Nu vor trage un glonț si se vor trezi cu romania pe tava, cerșind salvarea intru înțelepciunea rusească 🤮

dan a spus: (aprilie 22nd, 2025 at 10:17 )

ziceti voi ce vreti, dar cate investitii de la Guvern se fac in Timis in perioada asta , nu s-a mai intamplat niciodata. 😉 oricand prefer asta decat situatia i care suntem lasati in mediocritate d ela Guvern si tti banii se duc la cluj pt polivalenta si stadion. 😉

George a spus: (aprilie 22nd, 2025 at 13:19 )

Dane, îți cumpărăm o mătură să te ștergi pe la gură de 💩?

@george a spus: (aprilie 22nd, 2025 at 14:59 )

George, iti place cand beneficiezi de aceste investitii in infrastructura ? sau preferi sa ramai tot in grota si sa ragai la luna in timp ce femeile din tribul tau fug spre alte zari ? 😉

George a spus: (aprilie 22nd, 2025 at 16:44 )

Dane, se pare că tu ai vise erotice cu Simonis și PSD. Deocamdată, toate investițiile de care ne povestești tu pe aici sunt doar ipotetice. Ce s-a realizat până acum e demolarea stadionului și (parțial) accesul la autostradă. O să vedem cât va mai ține, în actuala conjuctură economică… Eu am dubii inclusiv Spitalul Oncologic.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica

Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
Abandonarea deșeurilor pe câmp și pe domeniul public a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile din județul Timiș, atrăgând după sine riscuri uriașe de poluare, dar și sancțiuni financiare severe. În acest context, Eco Serv Timiș, în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, vine în sprijinul cetățenilor și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție salvatoare pentru județul Timiș: Eco Serv Timiș preia deșeurile voluminoase la Depozitul Ghizela pentru a stopa poluarea și amenzile usturătoare
Numirea unui nou prefect de Timiș va mai dura o perioadă, probabil o săptămână – două, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Deocamdată trebuie vacantate posturile de prefect și subprefect, Paul Finta de la USR, și Liliana Oneț de la PNL, după care urmează căutarea celor mai potrivite persoane care să preia aceste posturi. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se grăbește cu numirea noului prefect și a subprefectului. Simonis: ”Vom decide cine sunt cele mai bune propuneri”
Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru ridicarea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara a început, vineri, lucrările de ridicare a unității medicale. Pe șantier vor fi 250 – 300 de oameni zilnic, spune președintele CJT, Alfred Simonis. Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că noul spital va avea servicii la nivelul celor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
CSC Dumbrăvița este în fața unei noi partide de campionat, de această dată în deplasare, pe terenul Gloriei Bistrița. Meciul din etapa a 11-a a Ligii 2 va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11.00, în Complexul Sportiv „Jean Pădureanu”. Partida va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube a gazdelor. Echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul fără nicio victorie în acest sezon și care refuză să plece vrea să spargă gheața la Bistrița! Greu…
Una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din zona de sud a Timișoarei, introducerea liniei de tramvai pe strada Gării a demarat, la doar câteva zile de la predarea de către primărie a amplasamentului. De asemenea, se avansează și cu proiectul montării liniilor în zona pasajului Solventul, care se vor lega de noul traseu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat spargerile pe strada Gării. Se lucrează și la liniile din pasajul Solventul/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.