Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) va lansa Platforma Creative 9, un demers artistic unic în peisajul educațional și cultural din România. Această inițiativă propune o rețea curatorială coerentă și inovatoare prin care sunt reunite spațiile de expunere ale facultății într-o arhitectură conceptuală nouă, deschisă și vie.
Platforma Creativă 9 valorifică și conectează nouă galerii distincte, care devin, împreună, un instrument pedagogic și artistic de impact: Galeria Mansarda | Galeria Mică | Galeria Verticală | Galeria RestaurO2 | Galeria Future Frames | Galeria Flux | Galeria Graphica | Galeria Zona P2 |Galeria Forma.
Acestora li se adaugă un spațiu permanent dedicat artistului Paul Neagu, figură marcantă a artei conceptuale internaționale și UVT ArtCenter – Galeria cu Platani, un spațiu expozițional care aduce arta în mijlocul comunității universitare și al orașului.
„Facultatea de Arte și Design din cadrul UVT este una dintre cele mai dinamice instituții de învățământ superior artistic din România, recunoscută pentru abordările sale pedagogice contemporane și pentru implicarea activă în scena culturală locală și internațională. Deschiderea pentru publicul larg și pentru segmentul profesioniștilor din sfera culturală a Platformei Creative 9 este o inițiativă care demonstrează din nou rolul activ pe care universitatea noastră și Facultatea de Arte și Design și-l asumă în viața comunității.”, spune rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.
Pe lista proiectelor care vor fi supuse votului consilierilor locali în cadrul unei viitoare ședințe…
Medicii români sunt afectați tot mai mult de fenomenul de burnout, de epuizare, și surprinzător,…
Senatorul Sorin Șipoș, preşedinte al USR Timiş, afirmă că AUR, deşi are un discurs anti-sistem,…
Două incendii și victime în Timiș, vineri. Primul incendiu a fost anunțat în Izvin, iar…
Primele concluzii după explozia de la Poliția Lugoj care a băgat trei oameni în spital…
Luna februarie, în funcție de condițiile meteo, ar putea aduce demararea lucrărilor ample de reconstrucție…