Timp liber

Povestea merge mai departe. 20 de ani de „La Aeroport”, la Buziaş/Foto

Unul dintre cele mai importante puncte de atracţie din oraşul-staţiune Buziaş, pe lângă parc şi colonadă, este indiscutabil  terasa „La Aeroport”, cu celebrul său avion. Sunt de fapt două avioane, dar unul dintre ele are o poveste aparte.  În această toamnă se împlinesc exact 20 de ani de când un vechi avion rusesc ajuns la Buziaş în anii 70, a fost transformat de către antreprenorul local Ioan Hudrea, cu multă muncă şi tenacitate, într-un punct de referinţă al Buziaşului.

Aflată în spatele hotelului „Silvana”, obiectivul este format din două avioane sovietice, un turn de control şi o terasă de vară, care oferă o gamă largă de servicii. Avionul civil de transport fost adus la Buziaş în 1978, fiind instalat în parcul băilor, şi transformat într-un cochet şi inedit café-bar, frecventat cu plăcere atât de localnici cât şi de turişti. Printre cei care au participat la aducerea lui pe şosea s-a aflat Mihai Cerneanţu. El a muncit ulterior, în 2005, şi la refacerea lui. Din păcate a murit în pandemia de Covid.

„Am fost cu vreo 10-12 colegi. Ne-am dus până la Albina şi când am ajuns la Chevereş nu intra pe drum din cauza balustrăzilor de la pod. L-am ridicat cu o macara până a trecut şi de acolo am mers încet. Ne-am jucat pe la manşe. Funcţionau toate. Dacă trăgeam de manşă aripile funcţionau. A fost foarte interesant că nu am mai văzut până atunci aşa ceva”, povestea Cerneanţu într-un inteviu din 2006.

Ajuns la Buziaş, avionul a fost parcat în parcul băilor, lângă actuala sală de sport, unde a funcţionat ca şi„Aviabar”.

Mutat în 1986 în apropierea hotelului „Silvana”, avionul a fost abandonat şi complet vandalizat, mai ales după 1990, când a ajuns o ruină. Cu aeronava lăsată în paragină au început să dispară mai întâi aparatura de bord, obiecte de mobilier, geamuri, uşi, proiectoarele montate în aripi şi chiar elemente ale cozii. Mai mult decât atât, avionul a suferit şi un incendiu, ajungând, practic, un morman de fiare vechi.

În 2005, avionul a fost preluat de Ioan Hudrea, un investitor local care a hotărât să facă ceea ce părea o adevărată nebunie: să recondiţioneze avionul şi să îl transforme într-un restaurant. Avionul a fost complet reamenajat şi pus în valoare, fiind transformat într-un restaurant-bar select cu 30 de locuri, sub aripa căruia se află o terasă cu 120 de locuri.

În anul 2017 a fost adus un al doilea avion, de tip Antonov, în carlinga căruia a fost amenajată o cofetărie, urmând ca în viitorul apropiat, în cabină să fie montate două simulatoare de zbor pentru copii. Între cele două avioane a fost construit un turn de control unde s-a inaugurat în primăvara anului trecut un spaţiu de protocol, VIP Lounge „Belvedere”, cu 12 locuri, recomandat pentru dineuri de afaceri sau cine romantic iar întregul complex a fost denumit „La Aeroport”, fiind în prezent cel mai cunoscut loc de atracţie al oraşului, atît pentru localnici cât şi pentru vizitatori.

Într-o ambianţă muzicală retro, aici se servesc băuturi răcoritoare, cocktailuri, cafea, îngheţată, preparate fast-food dar şi paste, salate şi meniuri calde, precum şi specialităţile casei, care sunt hamsiile şi pizza „avion”. La sfârşit de săptămână, aici poate fi ascultată trupa locală „Cu Asar”.

gabrielpopescu.com@gmail.com

 

 

Share
Published by
Vlad Stoian
Tags: avionbuzias

Recent Posts

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

9 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

9 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

10 ore ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

10 ore ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

10 ore ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

11 ore ago