Categories: Ultima ora

Încă un egal pentru Contra

Poli a încheiat la egalitate, 1-1, meciul jucat, în această seară, la Unirea Urziceni. Alb-violeţii au deschis scorul în repriza a doua, fiind egalaţi cu zece minute înainte de final. Cosmin Contra a intrat, din nou, pe teren, iar Vali Velcea a acuzat ofsaid la golul egalizator al ialomiţenilor.

Poli Timişoara continuă să fie singura echipă neînvinsă în campionat în acest sezon. Meciul cu Unirea Urziceni, disputat în oraşul ialomiţean, s-a încheiat 1-1,după ce alb-violeţii au deschis scorul în minutul 55. Autorul golului a fost Alexandru Popovici, scăpat singur spre poarta gazdelor. Acesta, intrat pe teren în minutul 46, în locul lui Sepsi, l-a driblat pe portarul Cernea şi a înscris în poarta goală. Ialomiţenii au egalat în minutul 80, prin Dinu Todoran, lansat perfect de Semedo. Finalul meciului a aparţinut gazdelor, care au şutat din toate poziţiile către poarta timişorenilor, însă Costel Pantilimon a fost la post şi a respins de fiecare dată.

Meciul a fost, din nou, presărat cu erori ale brigăzii de arbitri. Centralul Dragoş Istrate nu a calculat exact timpul de joc, astfel că, în minutul 43, a fluierat finalul primei reprize. Fotbaliştii se îndreptau deja spre cabine, când Istrate şi-a consultat ceasul şi a constatat că mai erau de jucat două minute, plus prelungirile, astfel că meciul a fost reluat prin minge de arbitru.

La finalul partidei, timişorenii au acuzat ofsaid la golul lui Todoran. „S-a simţit mai mult lipsa unui tuşier în acest joc. Nu vreau să mai dau vina pe arbitri, însă este păcat că munca noastră şi a altor echipelor este decisă de multe ori de greşeala unor oameni. Aceştia sunt arbitrii pe care îi creştem. Nu avem ce să facem, trebuie să mergem înainte”, a declarat antrenorul secund al lui Poli, Vali Velcea, la conferinţa de presă de după meci. Dacă Poli ar fi câştigat astăzi, jovul din etapa viitoare, de acasă, cu Oţelul Galaţi, ar fi avut o cu totul altă încărcătură. Alb-violeţii ar fi putut, atunci, să devină liderii Ligii I.  „Un punct obţinut astăzi la Urziceni este egal cu zero pentru noi, mai ales că în etapa următoare vom juca împotriva Oţelului şi am fi avut ocazia să trecem pe primul loc. Urmează două meciuri tari pentru noi, cu Oţelul şi Dinamo, şi trebuie să ne pregătim cât mai bine”, a încheiat Velcea.

Poli Timişoara a început meciul de la Urziceni în următoarea formulă: Pantilimon – Helder, Burcă, Luchin, Sepsi – Tameş, Cisovsky, Poparadu, Pătraş – Magera, Axente. Au mai intrat Popovici, în locul lui Sepsi, Cosmin Contra, în locul lui Pătraş, şi Chiacu, în locul lui Magera.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

11 minute ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

13 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

18 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

21 de ore ago