Oficialul lui Poli Timişoara a primit o nouă sancţiune din partea Comisiei de Disciplină a Ligii Profesionsiste. Faţă de cele anterioare, aceasta e de-a dreptul mică: trei luni suspendare şi amendă de 15.000 lei. Partenerul de „dialog”, Victor Piţurcă, stă şi el patru etape departe de banca tehnică.
Scandalul izbucnit între preşedintele lui Poli, Marian Iancu, şi tehnicianul Universităţii Craiova, Victor Piţurcă, s-a lăsat cu suspendări şi amenzi de ambele părţi. Comisia de disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a decis sancţionarea celor doi. Astfel, Marian Iancu a primit trei luni de suspendare şi o amendă de 15.000 de lei. Victor Piţurcă nu va sta pe banca tehnică a oltenilor timp de patru etape şi are de plătit 7.950 de lei. Tot în baza art. 50.1 au fost traşi la răspundere Gigi Becali şi Dinu Gheorghe, care au primit câte două luni de suspendare şi vor plăti fiecare 15.000 lei penalităţi.
Marian Iancu are o lungă istorie de suspendări şi amenzi piperate, dictate de mai-marii fotbalului românesc. În octombrie 2008, el a fost suspendat pentru opt luni şi sancţionat financiar cu 300.000 lei, pentru declaraţii calomnioase la adresa lui Mircea Sandu. În timp ce îşi ispăşea pedeapsa, în martie 2009, preşedintele clubului alb-violet s-a ales cu o nouă suspendare, de zece luni, şi o amendă de încă 300.000 de lei, tot pentru că l-a atacat verbal, în mass-media, pe preşedintele FRF. Aceeaşi lună martie s-a dovedit total nefastă pentru Iancu, pentru că, după doar două săptămâni de la precedenta „urechere”, Comisia de Disciplina a FRF l-a sancţionat, din nou, cu o suspendare de 18 luni şi o penalitate sportivă de 450.000 lei. În luna aprilie a acestui an, oficialul lui Poli Timişoara a fost suspendat pentru şapte luni şi nevoit să plătească 150.000 de lei penalitate sportivă, de această dată pentru declaraţii calomnioase la adresa fostului arbitru Ioan Igna.
Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…
Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…
Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…
Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…
La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…