„Timisoara este considerata la marginea tarii si e tratata ca atare”

Moment de bilanț dar și de perspective pentru noul an, la sfârșit de decembrie. Primarul Gheorghe Ciuhandu vrea pentru Timișoara bani de la guvern, nu firimituri. Omul Gheorghe Ciuhandu vrea sănătate.

Domnule Ciuhandu, ce a fost cel mai rău în 2010 pentru dumneavoastră?

Cel mai rău pentru mine, ca primar, a fost politizarea deciziilor administrative care s-au luat la Guvern, pentru că Timișoara a fost privată, zic eu, din punct de vedere financiar, de niște sume la care ar fi avut dreptul, câtă vreme la bugetul național Timișora este unul dintre principalii contribuabili după Municipiul București. Nu de acuma, de câțiva ani, Timișoara este considerată la marginea țării și e tratată ca atare, deși este, din punct de vedere economic, cea mai dinamică zonă după București. Asta pot să v-o spun! Că acuma, la sfârșit de an vin cu niște firimituri, să mai completeze bugetul cu tot felul de sume…ca să vă dau un exemplu: pentru finanțarea bazinului olimpic nu ni se dă nici un leu, deși există Ordonanță de Guvern! În schimb la Cluj, unde se face un stadion, se dă 15 milioane de euro. Deci, eu ce să vă spun în condițiile astea…

Dar pentru omul Ciuhandu, ce-a fost mai rău în 2010?

Am avut probleme de sănătate, pentru că am un regim foarte stresant, pe de-o parte, pe de altă parte se află toate răspunderile care îmi revin și care mă consumă, asta-i realitatea.

La ceva bun în 2011, primarul Gheorghe Ciuhandu se așteaptă?

Eu mă bazez pe faptul că orașul Timișoara, fără mare ajutor din altă parte, prin resurse proprii și prin resursele investitorilor pe care i-am atras și care n-au plecat, ca în alte locuri, au rămas – și asta e o dovadă a încrederii pe care o au în adminsitrația locală – se va dezvolta. Acești investori doresc să se dezvolte, și pentru mine ăsta e un progres. E vorba atât de investitori străini, nu am să dau nume ca să nu facem propagandă comercială, dar e vorba și de investitori români care fac acest efort în condiții economice vitrege, și pentru mine asta este o speranță. A doua speranță este faptul că  am pregătit proiectele cu finanțare europeană și din aceste proiecte ar trebuie să ajungă peste 100 de milioane de euro în Timișoara. Iar investițiile private, după aprecierile mele, așa, mai grosso modo, cam tot o sumă echivalentă. Iar dacă ar fi să mă raportez la șomaj, în momentul de față suntem sub 3%, lucrurile astea sunt deja atestate, dovedite. Balanța comercială a județului Timiș, din care Timișoara reprezintă 80% excedentară, spre deosebire de București, Cluj și altele, este o balanță echilibrată. Dezvoltarea, zic eu, e pe baze sănătoase.

La ceva rău prefer să nu mă gândesc, eu sunt o fire mai optimistă. Poate uneori sunt sceptic, dar nu mă gândesc la lucruri rele.

Omul Ciuhandu, ce vrea de la 2011?

Eu vreau sănătate!

Cu care consilieri locali ați colaborat cel mai bine, ca și primar? Din ce mandat?

Eu pot să fac o evaluare pe ultimele 4 consilii locale. Consiliul 1996 – 2000 a fost cel mai bun! Erau oameni de calitate, dincolo de ceea ce reprezentau ei ca și performanțe intelectuale. Unii dintre ei, chiar dacă aveau puncte de vedere divergente față de ceea ce susțineam eu atuncea, le susțineau la modul decent, argumentat, și era o chestiune de respect. Din păcate, după 2000 calitatea acestor consilii a descrescut, pentru că au ajuns tot felul de personaje, pot să le spun, care, trimise mai mult de partid, aveau menirea de a crea turbulență în Consiliul Local, fără să se prevaleze de capacități profesionale dovedite, și atunci am ajuns la circurile pe care știți, din 2000 încoace.

Ce vreți să faceți la pensie? Plecați mai des în străinătate, sau poate de tot, că relații aveți?

Rămân în România, să mănânc pensia statului român. Asta în primul rând! După 40 de ani de serviciu cred că ar trebui să-mi materializez acest drept cumva. Mai am și doi nepoței pe care doresc, cât pot eu, să-i mai îndrum, cât o fi cazul, că eu știu, lucrurile evoluează foarte rapid și s-ar putea ca în trei ani ăștia să mă depășescă ca performanțe intelectuale! Deci, vreau să rămân în țară pentru că m-am născut aici și am muncit pentru acest stat. Am relații bune afară, am prieteni…o să mă duc și afară. Problema e că de câțiva ani, de cel puțin doi ani, de câte ori mă duc afară și mă întorc în țară, mă întorc bolnav! Pentru că discrepanța și defazajul între ei și noi cresc.