O intamplare reala cu PSD, vami, spagi si… „Dl Rosu”

Mare revelaţie mare în ultimele zile! În sistemul vamal, funcţiile sunt cumpărate pe bani, în vămi se ia/dă şpagă, lideri politici sunt implicaţi în numirea şefilor de vămi. Incredibil, ce lucruri oribile pot să se întâmple! Nimeni nu-şi închipuia aşa ceva! Lideri ai PSD sunt de-a dreptul oripilaţi de corupţia din vămi, pe care o pun pe spatele PD-L. Nu că ar fi democrat-liberalii nişte îngeri în domeniu, dar chiar PSD-iştii să vorbească de acest fenomen… Parcă l-am vedea pe Al Capone criticând contrabanda cu alcool, iar pe Hitler plângându-se că nu se fac mai multe sinagogi. Sau chiar pe Ion Iliescu cântând, în 1990, în Piaţa Universităţii şi criticând ocuparea României de către măreaţa Armată Roşie. O întâmplare petrecută prin 2002, în plină perioadă a măreţului Guvern Adrian Năstase, developează, la o scară mică, ce însemna acea guvernare: o uriaşă maşinărie de făcut bani negri. Deşi pare desprinsă din Kafka, întâmplarea este absolut veridică.
Doi timişoreni, unul vameş, iar altul membru de partid, au plecat într-o zi spre Bucureşti. Omul politic avea relaţii personale, nu politice, cu un ministru din Guvernul Năstase (nu-i dăm numele, fiindcă nu era unul dintre corupţii regimului). Îi promisese prietenului său că îl ajută să fie şef de tură la vama din Cenad. Ministrul îi primeşte politicos, dă câteva telefoane, se bea o cafea şi… „rezolvă” problema. Le dă timişorenilor o adresă la care trebuie să se prezinte, la o anumită oră fixă. Nici mai repede, nici mai târziu. Într-un cartier obscur al Bucureştiului, cei doi găsesc cu greu adresa. Ajung la un apartament de două camere. În camera de primire, foarte sărac mobilată, se găsesc doar un birou mare şi vreo două dulapuri. Lumină semiobscură. La birou, un bărbat care se prezintă simplu: „Domnul Roşu”. În faţa lui, doar o coală de hârtie şi multe, foarte multe, telefoane mobile. Fiecare având deasupra câte o hârtiuţă cu câte un nume. Timişorenii expun problema. Omul dă unul-două telefoane şi vine cu soluţia: „30.000 de euro şi aveţi postul şase luni. După aceea mai discutăm despre prelungire. Vă dau numărul ăsta de telefon. Aveţi termen 48 de ore, nici un minut mai mult, pentru a-mi spune dacă sunteţi de acord”. Şi atât, cei doi fiind poftiţi politicoşi să plece. Amintim, era vorba de şef de tură, nu şef de vamă, perioada era de şase luni, iar la „Dl Roşu” s-a ajuns prin intermediul unui ministru. Pe tren, în drumul spre casă, vameşul îşi făcea tot felul de calcule. Ar trebui să ia bani împrumut, cât ar putea să iasă. În fine, tot felul de operaţii matematice cu mai multe necunoscute. În acest timp, membrul de partid nu-şi revine. Nu era naiv, dar nu credea că în propriul lui partid se pot întâmpla astfel de lucruri. În fine, vameşul ajunge acasă, discută cu soţia. Nu se hotărăsc ce să facă. Două nopţi nici nu pot dormi. Dilema era foarte mare, omul nefiind dintre cei mai „iscusiţi” vameşi (citeşte şpăgari). „Fie, mă bag!”, decide într-un final şi îl sună pe „Dl Roşu”. Telefonul era însă deconectat. Omul se uită la ceas. De la discuţia cu „dl. Roşu” trecuseră exact 48 de ore şi 10 minute…
Oare câţi „domni Roşu” existau în acea perioadă în PSD? Domnii PSD-işti care apar acum la televizor, îngroziţi de ce se întâmplă sistemul vamal, chiar îi iau pe toţi de proşti?

P.S. Alt personaj foarte prezent în ultimele zile pe ecrane, plângând corupţia din vămi, este liberalul Nini Săpunaru, fost şef naţional al vămilor. Chiar aşa, dl Nini?