Categories: Timp liber

House Parade, zgomotos si plin de energie / FOTO si VIDEO

Nu au văzut Perseidele, însă au dansat cu mâinile în aer până dimineaţa. Sute de timişoreni au spus „prezent” la prima seară House Parade, festival organizat pe malul râului Timiş, anul acesta ajuns la a opta ediţie.

Nisip, iarbă, apă, miros de natură, energizante şi muzică electrizantă. Dată la maximum. Atât de tare, încât de pe plaja aflată la kilometri depărtare de oraş s-a auzit perfect în suficiente cartiere. De asta au avut parte tinerii care s-au încumetat la prima noapte electrizantă sub cerul liber. De vineri noaptea până luni dimineaţă, pe plaja Monte Carlo din comuna Şag, are loc a opta ediţie House Parade din vestul ţării. Intrarea la distracţie costă 10 lei. După o primă noapte în care s-a dat „play” de încălzire, cu britanica DJ Flight, care a avut o prestaţie senzaţională pe scena Base Soun, sâmbătă spre duminică sunt aşteptaţi mii de tineri. Ei vor asculta mixurile lui Jonas Stenberg (Suedia). Anul acesta organizatorii au pregătit şapte scene, ocupate alternativ de artişti. La noapte vor presta şi: Ghibi, dARE, Hangar 101, Julianno, Paul Gabriel, Tiberiu Kiss, Konor, Puff, Progtune, Adrian Pelin, Junker, Alex, Adrian Funk b2b Miro Lassano, Mike Riverra, Laurent Siku, bend IT, Savy & G Player, Norvis b2b Seepryan ft. Anastasia & mc Steliano, Locco Boy, Lupino, Spasmo, Cronos şi Lizzard. Duminică, amatorii de house vor avea parte de mixuri cu Squash, Caius b2b Optimum, Spasmo, Cronos, Locco Boy b2b Caius, Optimum, Andrei Bitza, Fandisko, Ibor, Herk, Carl Groove, Shadow, Shadi b2b Pepe, Serge van Sceaux, Murkee, Tesla System, Jenn Akinson, X Static, Arisen şi Memee.

[nggallery id=647]

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

22 de minute ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

3 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

4 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

4 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

5 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

5 ore ago