Categories: Economic

Aeroportul face recurs la decizia in favoarea Carpatair

Aeroportul din Timişoara a făcut recurs la sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş în urma plângerii Carpatair. Anunţul a fost făcut de Nicoleta Trifan, purtătorul de cuvânt al AIT “Traian Vuia”.

„Am înaintat recursul în acest caz”, a declarat Nicoleta Trifan. În paralel cu o sesizare adresată Comisiei Europene, Carpatair, companie cu hub la Timişoara, care operează 138 de curse săptămânal, a dat în judecată şi aeroportul, pentru favorizarea companiei low cost Wizz Air. Zilele acesta Tribunalul Timiş i-a acordat câştig de cauză, confirmând cele constatate şi de anchetatorii europeni. “Credem că atât Decizia Comisiei Europene, cât şi hotărârea Tribunalului Timiş vor crea premizele necesare eliminării distorsionării grave a competiţiei, care ne afectează nu doar pe noi, ci întreaga industrie a transportului aerian din România. În ce ne priveşte, vom coopera pe deplin cu autoritățile competente pentru un rezultat final să fie anunțat în cel mai scurt timp posibil. La finalul acestui demers sperăm să fie restabilite condiţiile unei concurenţe loiale astfel încât toţi operatorii să beneficieze de un tratament egal din partea AIT”, a declarat preşedintele Carpatair, Nicolae Petrov.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

7 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

10 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

11 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

11 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

12 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

12 ore ago