Iancu acuza „fentele” si „faulturile” lui Orza si Ciuhandu

Marian Iancu dă din nou de pereți cu autoritățile locale. Președintele Consiliului de Administrație al lui Poli își îndreaptă tirul spre reprezentanții municipalității și cere să nu mai fie întrebat de ce echipa sa nu a obținut licența pentru a evolua în prima ligă. Un nou drept la replică al lui Iancu a fost publicat pe site-ul clubului.

Marian Iancu a fost refuzat de autorități, cărora a avut tupeul să le ceară, din nou, bani pentru susținerea echipei, deși aceasta joacă în liga secundă. Atunci a amenințat cu retragerea din campionat. Între timp, după un material apărut în Gazeta Sporturilor și intitulat „Banatul fotbalistic? Ce vrăjeală!”, Iancu a luat din nou foc, dar se pare că a îngropat securea războiului cu reprezentanții consiliului județean. “Spre exemplu, simplul fapt că în textul publicat nu a apărut că, alături de club, și Consiliul Județean a investit în stadion poate produce daune majore în relația dintre cele două entități”, scrie Iancu. Acesta speră, probabil, că aleșii județeni vor fi mai înțelegători față de nevoile sale, în condițiile în care e clar că municipalitatea nu dorește să mai dea vreun leu pentru echipă. În consecință, îi taxează pe șefii primăriei: „În schimb este adevărat că m-am săturat de fentele Dnului Orza și de faulturile grosolane din ultimul timp ale Dnului Primar Ciuhandu. Îi invit la fair-play, este doar o competiție sportivă”. Adrian Orza e cunoscut pentru pronunțatele sale simpatii alb-violete și a fost unul dintre susținătorii ideii de finanțare a echipei de către autoritățile locale. În ultimele săptămâni însă, viceprimarul țărănist s-a contrat în public cu senatorul liberal Nicolae Robu, pe această temă. Robu vrea ca Poli să primească în continuare bani, iar Orza susține că nu e vorba decât de intrarea în campanie electorală a liberalului care vrea să fie primar.
Iancu mai spune că Poli n-a primit licența din cauza „bunăvoinței” lui Mircea Sandu și le recomandă nostalgicilor să caute pe altcineva în locul lui. El acuză falșii suporteri ai alb-violeților și se consideră, fără niciun dubiu, o victimă a acestora. „Tot ceea ce s-a întâmplat în vară trebuia să ne unească, să ne facă mai puternici. Dacă nu este așa, este doar vina noastră. E adevărat că și eu m-am clătinat. E adevarat că și eu încă mai resimt șocul. «Ordinul» de a continua lupta sportivă trebuie să vină tocmai de la aceia care astăzi ezită. Care astăzi caută vinovați fără vina. Ei bine, dați toată vina pe mine și… gata, s-a rezolvat problema! «Marian Iancu = Zambon» și «Marian Iancu = țigan cerșetor», sunt doar câteva din rezultatele instigării unora dintre cei care se autodenunță ca «Mari Poliști»”, se mai precizează în comunicat. În nota obișnuită a celor de la Poli, probabil că acum urmează o nouă amenințare cu retragerea din campionat, din cauza lipsei resurselor financiare.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

4 ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

4 ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

5 ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

5 ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

6 ore ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

6 ore ago