Categories: Zâmbete amare

Mai bine ciumpalac, decat securist

Manifestațiile din întreaga țară, dar mai ales cea din București, aduc tot mai mult cu Fenomenul Pieței Univesității din 1990. Cu toată osteneala unor Cristoiu, Gușă sau Dan Andronic, care văd în piață doar haimanale, acolo pot fi observate cam aceleași fețe care umpleau Piața Univesității în urmă cu 22 de ani. Adică studenți, ochelariști, bărboși etc, numai buni de luat la bătaie. Da, au fost și niște elemente periferice, provocatoare, dar, așa cum s-a văzut cu liderul galeriei Dinamo, membru al partidului generalului Oprea-Izmană, e vorba de oameni veniți din zona Puterii. În paranteză fie spus, din nou, UNPR și-a luat în serios rolul de vidanjă a actualei guvernări, făcând lucruri de care altora le este scârbă. Așa cum, în 1990, Iliescu îi eticheta drept golani pe manifestanți, acum aceștia au ajuns pentru actuala putere “ciumpalaci”. După ce au trecut și prin statutul de “viermi”. O promovare și asta! Și acum televiziunile aflate în slujba Cotroceniului au “descoperit” asupra manifestanților droguri, arme albe și mai știu ce. Mai urmează să descopere dolari falși sau mașini de făcut bani, așa cum găseau minerii și TVR-ul în iunie 1990 la sediile partidelor istorice sau la Facultatea de Arhitectură.
Un singur lucru lipsește din peisaj, respectiv piromanul, pe numele din buletin Traian Băsescu, care a pus focul, iar acum se ascunde. (Vă aminitiți “La Palatul Cotroceni cântă cucuveaua?”, alt slogan din 1990). Așa cum lipsește, și altfel, foarte vocala Elena Udrea. Ea poate are o scuză că, pe vremea de afară, nu prea are ce face decât să-și numere bani și “luisvuitoanele”. L-au scos la înaintare doar pe omulețul acela care se crede prim-ministru. Unii zic că precis Băsescu coace el ceva acolo. Să sperăm că nu tot ce cocea Iliescu în 1990. Atunci când chema IMGB-ul, minerii și femeile de la APACA. Băsescu și Udrea nu prea au însă pe cine chema. Eventual, armata formată din clienții politici ai actualei puteri, singurii oameni pentru care nu există criză, iar lucrurile se văd doar în portocaliu. Armată bine racordată la banii publici ai României. Să-i vedem pe toți șefii de deconcentrate din țară, conduși de Cocoș, venind spre Piața Universității strigând “Liniște” și “Noi muncim, noi nu gândim”. Sau, pentru diversitate, pot schimba sloganul în “Noi furăm, noi nu gândim”. În altă ordine de idei, ar fi păcat ca, în zilele următoare, protestele să fie confiscate politic. De fapt, implicarea politicului ar însemna, foarte probabil, și finalul acestor manifestări absolute normale cu parfum de Piața Universității 1990. La fel de rău ar fi și implicarea sindicaliștilor, așa cum se discută acum. Nu de alta, dar lumea parcă nu ar mai vrea să vadă niște sindicaliste imbecile dansând Pinguinul în Piața Universității.
P.S. Despre “securistul” din titlu există niște documente de prin anii 80 din arhiva fostei Securități Constanța.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Proiectul noului pod peste Mureș, de lângă Cenad, face un pas înainte

Lansată în cea de a doua jumătate a acestui an, licitația pentru stabilirea executantului studiului…

O oră ago

Deplasare grea în ultimul meci din 2025 al baschetbaliștilor

Fără pauză! Etapa a 14-a din Liga Națională masculină de baschet programează un meci în…

3 ore ago

Din 1 ianuarie pregătiți-vă să vă goliți mai repede buzunarele pentru benzină sau motorină. Sau mergeți cu trotineta și bicicleta

Dacă v-ați bucurat de ieftinirea carburanților din ultimele zile, nu sperați să rămână prea mult…

5 ore ago

A intrat pe contrasens și a băgat o femeie și un copil în spital

Duminică, 28 decembrie 2025, în jurul orei 06:15, polițiștii au fost sesizați cu privire la…

6 ore ago

România lui Mitică. Mitică Dragomir

Dacă ar fi să ilustrez anul 2025, ba chiar şi ultimii 36 de ani, rezumându-mă…

10 ore ago

Asociația Club Sportiv Sport Express – locul unde copiii cresc prin sport, încredere și comunitate

Există momente în copilărie care rămân pentru totdeauna: prima minge prinsă corect, primul gol marcat,…

10 ore ago