Manifestațiile din întreaga țară, dar mai ales cea din București, aduc tot mai mult cu Fenomenul Pieței Univesității din 1990. Cu toată osteneala unor Cristoiu, Gușă sau Dan Andronic, care văd în piață doar haimanale, acolo pot fi observate cam aceleași fețe care umpleau Piața Univesității în urmă cu 22 de ani. Adică studenți, ochelariști, bărboși etc, numai buni de luat la bătaie. Da, au fost și niște elemente periferice, provocatoare, dar, așa cum s-a văzut cu liderul galeriei Dinamo, membru al partidului generalului Oprea-Izmană, e vorba de oameni veniți din zona Puterii. În paranteză fie spus, din nou, UNPR și-a luat în serios rolul de vidanjă a actualei guvernări, făcând lucruri de care altora le este scârbă. Așa cum, în 1990, Iliescu îi eticheta drept golani pe manifestanți, acum aceștia au ajuns pentru actuala putere “ciumpalaci”. După ce au trecut și prin statutul de “viermi”. O promovare și asta! Și acum televiziunile aflate în slujba Cotroceniului au “descoperit” asupra manifestanților droguri, arme albe și mai știu ce. Mai urmează să descopere dolari falși sau mașini de făcut bani, așa cum găseau minerii și TVR-ul în iunie 1990 la sediile partidelor istorice sau la Facultatea de Arhitectură.
Un singur lucru lipsește din peisaj, respectiv piromanul, pe numele din buletin Traian Băsescu, care a pus focul, iar acum se ascunde. (Vă aminitiți “La Palatul Cotroceni cântă cucuveaua?”, alt slogan din 1990). Așa cum lipsește, și altfel, foarte vocala Elena Udrea. Ea poate are o scuză că, pe vremea de afară, nu prea are ce face decât să-și numere bani și “luisvuitoanele”. L-au scos la înaintare doar pe omulețul acela care se crede prim-ministru. Unii zic că precis Băsescu coace el ceva acolo. Să sperăm că nu tot ce cocea Iliescu în 1990. Atunci când chema IMGB-ul, minerii și femeile de la APACA. Băsescu și Udrea nu prea au însă pe cine chema. Eventual, armata formată din clienții politici ai actualei puteri, singurii oameni pentru care nu există criză, iar lucrurile se văd doar în portocaliu. Armată bine racordată la banii publici ai României. Să-i vedem pe toți șefii de deconcentrate din țară, conduși de Cocoș, venind spre Piața Universității strigând “Liniște” și “Noi muncim, noi nu gândim”. Sau, pentru diversitate, pot schimba sloganul în “Noi furăm, noi nu gândim”. În altă ordine de idei, ar fi păcat ca, în zilele următoare, protestele să fie confiscate politic. De fapt, implicarea politicului ar însemna, foarte probabil, și finalul acestor manifestări absolute normale cu parfum de Piața Universității 1990. La fel de rău ar fi și implicarea sindicaliștilor, așa cum se discută acum. Nu de alta, dar lumea parcă nu ar mai vrea să vadă niște sindicaliste imbecile dansând Pinguinul în Piața Universității.
P.S. Despre “securistul” din titlu există niște documente de prin anii 80 din arhiva fostei Securități Constanța.
Scrie un comentariu
10 comentarii pentru acest articol
erau sute de mii de oameni in 90 impotriva lui iliescu. si ala s-a kkt pe toti. ghici ghicitoare ce va face basescu cu 5000 in toata tara?
Nu toți au absolvit Academia de Schimbat Valută la Vamă (Nădlac) și nici nu au experiență de manageriat ca șefi ai unor mafii personale ! Mai suntem și noi, ciumpalacii, țiganii împuțiți, păsăricile, găozarii, neadaptabilii, looserii (în versiunea lui musiu Banciu, qui a mange tellement de merde hier soir, qu’il a etabli un nouveau record mondial).
pai ino, psd ce sunt? democrati? nu comunisti si securisti? dar felix a,liatul liberarilor ce e? sau exista securistii nostri si securistii lor?
Aveti dreptate.
Nu mai stiu, l-au prins pe ala care v-a batut? Pe vremea psd-ului?
psd, pdl, etc. o gasca de borfasi. Nici care nu vrea binele tarii.
Sper ca nu ajungeti prieten cu psd ca ala de la Antena, imi scapa numele, care a publicat averea lui Nastase si l-au inchis 2 zile fara apa.
Trebuie curaj mare si sprijin ca sa fii ziarist de investigatie. In Timis e suficient de lucru, luati vilele judecatorrilor, procurorilor etc., securistilor, vamesilor etc. Si aveti ce studia.
Dar populatia nu sprijina ziaristii, se vede si la demonstratii, sunt putini si naivi. Vor mai trece 20 de ani din pacate….tot prosti sunt.
Ino nu mai ai inspiratie de tot aceeasi analiza faci cu comunisti, cu securisti. Te obsedeaza de-o vreme chestia asta? Tot aia au ramas si unul tot la fel te plateste chiar si pe tine
ciumpalac oricum esti Ino…ca sa nu mai vorbim ca faci parte mai mult ca orice alt „jurnalist”din categoria „confiscatilor”politic in interese numerare…este chiar caraghios cand scri despre cei care „muncesc”,dar nu gandesc..pentru tine e valabil…platesc(altii)ca sa nu gandesc
cum iti permiti mai ioane? cum iti permiti sa ai aceeasi parere ca a mea?:))))))
ioane, iti place sa vorbesti singur? ai ajuns sa-ti si raspunzi la pareri. situatia a devenit grava. e cumva criza de xanax la timisoara?
e foarte greu ca Basescu sa adune atatia cati au fost pe vremea lu Iliescu sa ii ia apararea,dar din pacate pentru tine Ino,tot ce ai scris aici,servitor al rosilor fiind,e in defavoarea lor…sa-ti explic…voi sperati ca manifestarile sa escaladeze si sa se creeze un harmalau si un haos cat mai mare,ca sa va puteti infiltra inapoi la ciolan,dar lumea nu mai e asa pornita cum era prin anii 90,si 2…DA,Basescu nu controleaza prostimea cum o facea Iliescu in vremurile lui de glorie,asmutind minerii fara de minte pe cetatenii nevinovati,e o MARE diferenta,ai perfecta dreptate
Vreti o viata mai buna si un viitor mai fericit copiilor nostrii trebuie sa ascultati aceasta vechi si inaltatoar strigat la lupta … Avanti Popolo – Bandiera Rossa .MOARTE CAPITALISMULUI BARBAR ,daca nu vom invinge sobolanii,vom fi sclavii lor pana la moarte!!! sa iesim cu totii sa scuturam ROMANIA de viermii politici care de 22 de ani ne mananca de vii sistematic. LIBERTATE TE IUBIM, ORI INVINGEM ORI MURIM
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc
- Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
- Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
- SCM USV Timișoara a câștigat la Cluj și a terminat prima în grupa ei din Cupa României
- Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
- STPT anunță modificări temporare ale traseelor mijloacelor de transport public, cu ocazia Timișoara City Marathon 2026
- La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
- Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Administratie
Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Citeşte tot articolul

Politica
Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Citeşte tot articolul

Sport
Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc
Citeşte tot articolul

Social
La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Citeşte tot articolul
Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Sănatate
A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Timp liber și cultură
Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
Copiii, invitaţi în lumea lui Picasso. Două evenimente marca Art Encounters
Filmele de la Cannes se întorc la Timişoara, la Cinema Timiș și Cinema Studio
Sâmbătă, 24 octombrie, se va alege cel mai bun preparat la ceaun din Moşniţa Nouă
Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Recomandarea de weekend Visit Timiș: tradiții culinare și istorie medievală. Nu e niciunde ca în Banat
Weekend pentru toată familia la Iulius Town: Ziua Armatei, teatru interactiv pentru copii, expoziție de dragoni gigant și alte surprize
As Tour Timişoara vă invită într-o călătorie de poveste în inima Belgiei
Economic
Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
Citeşte tot articolul
Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc
SCM USV Timișoara a câștigat la Cluj și a terminat prima în grupa ei din Cupa României
Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara







































Comentarii prin facebook