Categories: SocialUltima ora

Timisoara, de la Orasul Florilor, la Paradisul Tiganilor (IV)

Clanurile țigănești din Timișoara și-au împărțit, nu neapărat frățește, aproape toate clădirile vechi din centrul orașului. Timișoara a ajuns astfel raiul țiganilor: cei mai bogați membri ai etniei locuiesc în orașul de pe Bega. Au pus mâna pe case prin metode total neortodoxe, iar în fiecare vară organizează nunți între minori și petreceri zgomotoase. De fiecare dată se aleg doar cu niște amenzi pentru tulburarea liniștii publice.

Autorităţile statului estimează că, însumate, averile celor mai bogate clanuri ţigăneşti din Timişoara ajung la un sfert de miliard de euro. Bani proveniţi din prostituţie, furturi, maşini furate, cerşetorie sau droguri, susţin voci din cadrul DNA, sub anonimat.Oficialii Primăriei Timişoara spun că, pentru a nu intra în atenţia autorităţilor, romii achită la timp impozitele. „La început de an vin sau trimit un «delegat» şi plătesc impozitele pe clădiri”, susţine directorul economic al municipalităţii, Adrian Bodo.
Dacă tot au ajuns putred de bogaţi, nu-şi mai încap în piele şi îşi etalează, vară de vară, în postul Sfintei Marii, maşinile Ferrari, Lamborghini sau Bentley. Atunci se întorc din Franţa, Italia sau Garmania, la bordul limuzinelor de lux, şi se înscuscresc. Îşi mărită fetele minore cu băieţi abia ieşiţi din pubertate și nu se sfiesc să danseze, cu orchestră cu tot, în mijlocul şoselei, chiar în faţa sediului Poliţiei şi SRI. Tot ce pot primi, după cum s-a văzut vara trecută, sunt nişte amenzi pentru tulburarea liniştii publicei.

Îmbogăţiţi peste noapte, ţiganii din Timişoara au construit palat după palat şi au cumpărat, una după alta, cele mai frumoase clădiri din zona zero a oraşului. Ca să pună mâna pe cât mai multe imobile, au inventat, cu ajutorul unor funcţionari publici corupţi, acte false, prin care au devenit brusc moştenitorii de drept ai foştilor proprietari. Au ajuns până într-acolo încât au înviat morţii şi au pus mâna pe case. Miile de plângeri împotriva lor nu au avut niciun efect.

Au pus, apoi, la punct tactici de evacuare legală a locatarilor încăpățânați. Cumpărau câte un apartament, apoi şicanau vecinii. Timişorenii care au locuit pe bulevardul Loga înainte de Revoluţie s-au mutat, după ce au avut parte, printre altele, de fecale pe casa scării, clanţe murdărite cu dejecţii, pisici moarte aruncate în faţa trecătorilor, inundaţii intenţionate ale apartamentelor, distrugeri și scandaluri. „Au cărat apă şi în camerele unde nu erau surse de apă, au astupat scurgerile de la balconul lor, astfel încât apa să nu iasă afară, ci să băltească în casă şi, până la urmă, să se scurgă la vecinii de la etajul inferior pe care doreau să îi facă să plece şi să le vândă lor ieftin”, povesteşte Vladimir Voiasciuc, una din victime. Ca să nu poată fi traşi la răspundere scoteau copiii la înaintare, pentru că minorii nu răspundeau penal.

Cu timpul, au învăţat că dacă tot fac ilegalităţi flagrante, e bine să-şi şteargă urmele. Periodic, ţiganii de mătase îşi schimbă numele sau datele de naştere, trec de la o cetăţenie la alta, ca să îşi piardă urma. Biza Stancu apare în acte oficiale diferite cu două date de naştere, ca şi cum s-ar fi născut de două ori, în luni diferite, în februarie şi martie. Soţul ei, Tibi Stancu, s-a numit iniţial Trifu, iar acum, în acte, apare Ion. „Este o practică în rândul lor, schimbarea numelui”, arată şi şeful DNA Timişoara, Tamaş Schiffbeck.

În afara amenzilor date pentru tulburarea liniştii publice, poliţia nu a intervenit niciodată. De-a lungul anilor, mii de timişoreni au reclamat la IJP Timiş teroarea la care erau supuşi din partea unor familii de romi, pentru a-şi părăsi casele în care au crescut şi au copilărit, la preţuri de nimic. Niciodată poliţia nu a mişcat un deget.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

9 minute ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

19 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

19 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

20 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

21 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

21 de ore ago