Critica liberala: masterplanul Timisoarei e facut pentru olari si impletitori de covoare!

Imediat după ce conducerea Primăriei Timişoara a postat, pe site-ul propriu, planul de dezvoltare al orașului pentru următorii zece ani, liberalii nu au mai avut somn. Atât de tare i-a frământat această problemă, încât au organizat duminică o conferinţă de presă extraordinară, în care au desființat punct cu punct așa-numitul masterplan.

„Credem că un astfel de masterplan, proiect pe care Timişoara îl aştepta de mult, nu se poate avansa fără a se organiza pe parcurs dezbateri publice în jurul diverselor versiuni. Postarea pe site este salutară, dar nimic mai mult. Masterplanul nu trasează nişte direcţii, ci practic preia. Nu rezultă limpede pe ce este fundamentat, nu rezultă datele prezente la o mulţime de indicatori care sunt vitali la ceea ce ne propunem pentru Timişoara în viitor. Nu rezultă în niciun fel situaţia proprietăţilor. Ceea ce ne-a frapat este că suprafaţa despre care se vorbeşte că ar urma să servească dezvoltării activităţilor meşteşugăreşti este mai largă decât cea a parcurilor industriale de forţă”, şi-a început atacul candidatul USL la Primăria Timişoara, senatorul liberal Nicolae Robu.
Consilierul local Ciprian Jichici cere o implicare activă a consiliului local şi îşi sfătuieşte colegii să nu voteze ce nu cunosc. „Masterplanul trebuie să rezulte din ceea ce fac în momentul de faţă direcţiile primăriei sau să fie un document de viziune? Dezvoltarea dorim să o ghidăm pe anumite direcţii sau mergem din inerţie? Documentul prevede suprafeţe împădurite, mare parte din ele intersectează proprietăţi private. În document se creionează două mari direcţii de dezvoltare a oraşului – una se lasă în iniţiative individuale şi într-una conducerea oraşului spune ce trebuie să se întâmple. Trebuie să avem o hartă cu ce este domeniu public şi domeniu privat în Timişoara”, spune Jichici.
Deputatul Horia Cristian acuză lipsa de viziune a celor care au întocmit masterplanul. „Nu există nicio viziune. Nu pui nimic la infrastructura de comunicaţii. Cei care întocmesc acest masterplan acţionează pe baza unor direcţii pe care le dă primăria. Noi nu vedem aceste direcţii în acest moment. Această lipsă de viziune va afecta în continuare dezvoltarea oraşului. Lucrurile astea trebuie rezolvate. Trebuie să existe dezbatere publică în cel mai scurt timp şi să nu se treacă la adoptarea unui masterplan în această formă. Ce vrem să fie Timişoara în următorii zece ani? Să fie sat de olari şi împletitori de covoare?”, se întreabă deputatul liberal. (sursa foto: http://i303.photobucket.com/albums/nn129/ovigota/calendar/TimisoaraAerialview.jpg)

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Se stabilesc detaliile Târgului de Paști. Va avea loc în Piața Libertății, între 27 martie și 14 aprilie

Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Organizația de…

19 minute ago

Rețea de trafic de droguri, destructurată! Printre suspecți sunt și cei care aprovizionau copiii criminali din Cenei

Joi, 26 februarie 2026, polițiștii BCCO Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara,…

29 de minute ago

Bucureștiul are cele mai scumpe apartamente din România. La Timișoara creșterea a fost de 10 la sută într-un an

Mitul conform căruia piața locuințelor din Cluj ar fi cea mai scumpă din România este…

O oră ago

A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea zonei Piața Traian, investiţie de 34 de milioane de euro

Lucrările megaproiectului de transformare a zonei Piața Traian pot începe, după ce Primăria Timișoara a…

O oră ago

Un bunic amnezic a reuşit să ajungă acasă, datorită gestului responsabil al unui timişorean şi al poliţiştilor locali

Datorită gestului responsabil al unui timișorean împreună cu sprijinul polițiștilor locali, un bunic a reuşit…

O oră ago

Electroruga Buzad lansează artileria grea: valul 2 aduce nume internaționale din techno și drum & bass

Și va fi spectacol! Electroruga Buzad ridică miza pentru ediția din 29–31 mai 2026 și…

2 ore ago