Categories: Zâmbete amare

Democratia capului in gura

Dacă de la PSD și PD-L, frați de sânge întru FSN, nu te puteai aștepta să aibă dureri de burtă în momente în care democrația este ușor (sau mai tare) violată, de la PNL mai aveai ceva speranțe. Fie și pentru faptul că a rămas singurul partid de pe scena politică românească cu un exercițiu democratic mai vechi de un secol, chiar un secol și jumătate. (Ar mai fi PNȚCD, dar, din păcate, partidul lui Maniu și Coposu se află în moarte clinică, fiind ținut în viață doar cu ajutorul aparatelor).

Or, cea mai recentă lege electorală nu are o altă rațiune decât aceea de-a înfunda un adversar politic. După 22 de ani de așa-zisă democrație, să mai faci legi extrem de importante, doar cu scopul de a-ți buși competitorii, e prea mult. Și nu oricum, dacă nu e cu mult sânge vărsat pe pereți, nu-i nicio bucurie. Iar asta sub semnul provizoratului, așa cum se dădeau hotărâri de guvern pentru scutiri de taxe vamale pentru o zi, până își trece marfa cine trebuie. Că PNL nu-și revendică paternitatea acestei legi, elaborată de Ponta și PSD, nici nu mai contează, atâta timp cât a susținut-o în Parlament.

Că nici PD-L nu-i o fecioară despletită a democrației din România e clar. Tocmai acest partid a pornit pe drumul modificărilor electorale „că așa vrea mușchii mei”, odată cu legea absolut nedemocratică a alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin. O mică diferență între USL și PD-L ar fi aceea că social-liberalii au produs o lege pentru a da în cap adversarilor, în timp ce democrat-liberalii au făcut-o pentru profit propriu. Nu mai spunem că acest sistem a fost gândit cândva de Traian Băsescu, dar se știe că același Băsescu se șterge undeva cu rafinamentele democratice..

Într-o perioadă în care este regretată de toată lumea inapetența pentru vot, ba chiar și pentru democrație, a românilor, se vine cu o lege prin care o foarte bună parte a opțiunilor de vot nu se va regăsi în viitorul parlament. Sistemul nu produce nici pe departe o reprezentativitate parlamentară. Mai plastic spus, mai mult de jumătate din români se vor duce degeaba la urne.

Problema e că omul care dorea să revoluționeze „bunul simț”, alias Crin Antonescu, vine în apărarea legii cu exemplul Angliei. E de prisos să spui că acolo există o democrație puternică, consolidată în secole de exercițiu democratic. Mai mult, în Anglia nu se dau legi electorale doar ca să-i tragem una peste bot adversarului politic. După aceea schimbăm legea. Și, nu în ultimul rând, în Anglia funcționează un sistem bipartitism (în ultima perioadă s-a ajuns, ce-i drept, la tripartitism), astfel că votul uninominal produce reprezentativitate la nivelul electoratului britanic. Or, în țările latine, dar și nelatine, precum Germania, există sisteme politice pluripartitisme și, în general, se aplică votul mixt, exact pentru o mai bună reprezentativitate. Să crezi că, dintr-odată, transformi România în Marea Britanie din punct de vedere democratic, e ori ipocrizie, ori miștocăreală ieftină.

Dacă tot se dorea un vot uninominal, trebuia mers pe varianta cu două tururi de scrutin în cazul în care un candidat nu obține peste 50% din voturile exprimate. Era ceva mai democratic. Nu s-a dorit tot din rațiuni și calcule politice. Nu în ultimul rând, poate că PNL nu trebuia să meargă la remorca PSD, fie și pentru faptul că, dacă acest sistem era aplicat în 2008, prin grupul parlamentarilor PNL cam bătea vântul. Ca să nu mai spunem că Timișul, un județ așa-zis de sorginte liberală, nu ar fi avut, în acest moment, niciun parlamentar PNL. Traseiștii nu se pun: azi sunt aici, mâine sunt dincolo.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Colterm are planuri investiționale mari și în anul 2026

Anul 2025 a fost unul plin de lucrări de întreținere pentru cei de la Colterm.…

2 ore ago

Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate

Timișorenii s-au arătat extrem de interesați de nivelul impozitelor pe care vor trebui să le…

3 ore ago

La pasajul de la strada Polonă se va amenaja un drum provizoriu pe durata reabilitării

În primăvară acestui an este programată demararea lucrărilor de reabilitare a pasajului de la strada…

4 ore ago

Nicolae Robu „loveşte” năpraznic în „sorosişti” şi „şarlatanul” Dominic Fritz. Cu sondajele…

În fine, fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, i-au ieşit „sondajele” cu care ne-a obişnuit…

4 ore ago

Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timișoara, extrem de aglomerat. Peste 17.000 de persoane au beneficiat de investigații gratuite în 2025

De la consultații de rutină și investigații de diagnostic, până la servicii complexe integrate de…

5 ore ago

Culiță Chiș a ajuns șef la Direcția de Drumuri a Consiliului Județean Timiș

Consiliul Județean Timiș a numit un nou director la Direcția de Drumuri, Transport și Mediu.…

5 ore ago