Domnu’ Dan, asaltat de pensionari la Timisoara

Pensionarii, în special bătrânele, s-au călcat în picioare, vineri la Timişoara, pentru a sta câteva secunde alături de Dan Diaconescu. „Domnu’ Dan” a făcut un turneu prin județul Timiș, pentru a prezenta candidații PP-DD la alegerile din iunie.

Dan Diaconescu s-a aflat vineri într-un turneu maraton prin Timiş. El a lansat candidaţii la primării în mai multe comune. Plecat pe drumurile județene încă de dimineață, „Domnu’ Dan” avea programată, în jurul orei 15, o întâlnire cu simpatizanții săi de la Timișoara. După modelul lansat, cu succes, în luna octombrie, când s-a lăsat așteptat câteva zeci de minute, Diaconescu a întârziat și de această dată.

Oamenii l-au așteptat răbdători, făcându-și vânt cu câte un evantai de hârtie sau purtând discuții filosofice ad-hoc cu vecinii de „suferință”. Cei mai mulți dintre ei erau pensionari, fani declarați ai emisiunilor nocturne ale lui DD. „Băiat bun, vrea binele țării” – aceasta a fost părerea unanimă a doamnelor de vârsta a treia, care nici măcar nu pot concepe că, în câteva săptămâni, OTV va rămâne fără licență și, deci, nu-l vor mai putea vedea pe favoritul lor.

N-au mare habar de politică, dar au auzit cu toții de cei 20.000 de euro pe care-i vor primi după alegeri (chiar dacă eșalonați pe zece ani, după cum spunea idolul lor acum vreo două săptămâni). Tabloul de după alegerile din noiembrie, care vor fi câștigate de PP-DD, e minunat: niciun român nu va mai plăti rate la bancă timp de 12 luni, salariile și pensiile vor crește, impozitele actuale vor fi anulate, urmând să fie înlocuite cu o taxă unitară….

Dacă ai timp să asculții, fanii lui DD îți povestesc câte în lună și-n stele, mai că-ți vine să crezi că România va deveni, în jumătate de an, raiul de pe pământ. De ce au venit la CRAFT? Cei mai optimiști sperau să apuce să facă măcar o poză cu „viitorul președinte al României”, dar nu s-ar fi supărat dacă ar fi luat doar un autograf. Cu toții voiau să-l audă pe viu.

Dan Diaconescu i-a lăsat să aștepte vreun ceas, apoi a făcut o baie de mulțime, înainte de a intra în sala în care a prezentat tandemul care „va conduce Timișul” pentru următorii patru ani: Adrian Diaconu, la CJT, și Ilie Bertea – la Primăria Timişoara. După modelul care l-a consacrat, Dan Diaconescu le-a transmis un mesaj simpatizanţilor. „Sunt sigur că veţi elibera zona de vest de ciocoi. Va veni rândul României să-i dea jos pe ciocoi şi să pună oameni simpli în loc”, a spus „domnu’ Dan”, în fața asistenței extaziate. Sâmbătă, DD reia turneul, de această dată la Arad.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

7 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

7 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

9 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

9 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

13 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

13 ore ago