ACS Poli – UTA, remiza rezervelor / FOTO

Un nou meci „Poli – UTA”, în prima etapă a unui nou campionat, ar fi trebuit să fie un motiv de bucurie pentu orice suporter timișorean. Nici măcar intrarea liberă promisă pentru trei-sferturi de stadion n-a reușit să aducă în tribune decât câteva mii de spectatori. S-a terminat indecis, 1-1, într-o partidă care n-a spus mare lucru despre cele două combatante.

E, probabil, primul meci din seria „Timișoara vs Arad” care nu reușește să umple stadionul „Dan Păltinișanu”. Deși atât tribuna II, cât și peluzele au putut fi accesate fără bilet de intrare, timișorenii nu s-au înghesuit. Imaginea dezolantă a Peluzei Sud, „sediul” tradițional al galeriei, spune multe despre atmosfera din jurul actualei echipe a Timișoarei.

Vali Velcea, antrenorul lui ACS Poli, a început meciul în formula Kirev, Nohai, Sakir, Petrovic, Marovic, Artean, Dobricean, Poparadu, Bălace, Szekely și Enciu. Timișorenii joacă, în acest sezon, pe teren propriu, în echipament alb-negru. De partea cealaltă, Adrian Falub i-a trimis în teren pe Amadio, Matei, Gligor, Siminic, Calvin, Lazea, Mărginean, Neagu, Hiago de Oliveira și S. Pop.

Cele două eterne rivale nu trec prin cea mai bună perioadă. ACS Poli a reușit, pe ultima sută de metri și după o mulțime de trialuri, să aibă un lot care să-i permită, măcar la nivel declarativ, să anunțe că obiectivul este promovarea. UTA vrea să revină și ea în prima ligă, dar jocul arătat în meciurile de pregătire nu a fost deloc strălucitor.

Prima repriză a fost dominată ușor de timișoreni, dar fără să pună probleme deosebite portarului Amadio. Cel mai insistent a fost Enciu, care a tot încercat, trimițând mingea peste poartă din mai multe poziții. Cel mai aproape de gol a fost în minutul 20, când a primit o pasă de la Szekely și a șutat foarte aproape de poartă. Arădenii au avut cea mai mare ocazie prin Gligor, care a trimis cu capul în plasa de deasupra porții, după ce Kirev n-a ieșit cum trebuie la un corner.

La reluare, același Enciu obține o lovitură liberă, dar Dobricean trage peste. În minutul 58, Velcea îl scoate din teren pe Enciu, care este înlocuit de Boștină. Bălace își încearcă și el norocul, dar șutul lui este respins de Amadio, aflat pe fază. Nou intratul Boștină reia cu capul un corner executat de Dobricean, însă mingea trece pe deasupra porții. În tribune, tonul la spectacol îl dau cei în jur de 200 de suporteri arădeni, care au aprins fumigene. În teren, tot arădenii se remarcă, prin tragerile de timp, Calvin fiind chiar sancționat cu galben.

Meciul trenează, iar ocaziile mari lipsesc. Cele două formații așteaptă parcă fluierul final. Pe acest fond de ușoară blazare a picat și golul mult așteptat de timișoreni. Acesta a purtat semnătura lui Boldea, abia intrat pe teren, în locul lui Marovic. Șutul acestuia, din lateral dreapta, l-a lăsat fără replica pe Amadio. Bucuria gazdelor a durat însă doar patru minute, pentru că un alt nou intrat, Miron, a adus egalarea, în urma unei faze încurcate în careul lui Kirev.

[nggallery id=1346]

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

De neînvins. Fetele de la Gimnaziala 24, imperiale și în competiția de fotbal

Există momente care rămân marcante pentru identitatea unei instituții, iar victoria răsunătoare a echipei de…

O oră ago

Gheorghe Falcă despre opțiunile PNL, dacă PSD rupe coaliția: “Ori facem un guvern minoritar, ori lăsăm PSD să guverneze”

Partidul Național Liberal  are pregătite două opțiuni în cazul în care PSD decide să rupă…

2 ore ago

La Sânnicolau Mare au fost aniversaţi 145 de ani de la naşterea marelui compozitor Béla Bartók

În weekend, la Sânnicolau Mare, au fost marcaţi 145 de ani de la naşterea lui…

2 ore ago

Timișoara primește 68 de milioane de lei fonduri europene Regio Vest pentru finalizarea Centrului MultipleXity

Primăria Timișoara semnează cu ADR Vest și ultimul din seria de contracte de finanțare din…

3 ore ago

Eșec dureros la Vâlcea! SCM Politehnica mai pierde o poziție în clasament

CS Vâlcea a obținut un succes important în cursa pentru locurile de play-off într-un meci…

4 ore ago