Categories: SocialUltima ora

La TVR Timisoara, interimarul Jitariuc decide cine va fi dat afara

Evaluare de-a râsul-plânsul la studioul regional TVR Timişoara. Eternul interimar Cosmin Jitariuc a ajuns să-și jurizeze colegii și șeful direct, deși stă de peste șase ani pe post, fără să fi dat vreun concurs. Spre deosebire de el, mulți dintre cei a căror soartă urmează s-o decidă au trecut anterior printr-o evaluare.

Situație absurdă la TVR Timișoara, unde Florin Mihoc, redactorul șef al TVR, a dat concurs pentru post şi l-a câştigat, dar acum stă la mâna colegului lui interimar. Cosmin Jitariuc este şef interimar la ştiri de peste șase ani, dar săptămâna viitoare ar putea decide chiar soarta şefului său.

O comisie formată din Lucian Ionică, directorul studioului, Călin Orăviţan, inginerul şef, jurnalistul Lucian Vasile Szabo, Cosmin Jitariuc, plus un trimis de la Bucureşti a supravegheat prima etapă a evaluării tuturor angajaţilor studioului TVR Timişoara. Evaluări de acest tip au loc la toate studiourile TVR şi urmăresc disponibilizarea a sute de angajaţi.

În urma acestei evaluări, de la TVR Timişoara vor pleca între 20 şi 26 de persoane. Angajaţii de la TVR Timişoara, supravegheaţi de comisia de evaluare, au dat deja testul grilă, care nu contează însă decât în proporţie de 20% la rezultatul final. Au fost zece întrebări cu trei variante de răspuns, limita de timp fiind de 30 de minute. Săptămâna viitoare va avea loc interviul, cu pondere de 30% la rezultat. Memoriul de activiate contează cel mai mult, reprezentând jumătate din calificativul final, și va fi analizat direct la București.

Brânduşa Armanca, fostul director al ICR Budapesta, care se va întoarce la TVR Timişoara, nu a dat testul grilă. Ea va fi evaluată, cel mai probabil, săptămâna viitoare. Comsia de evaluare de la Timişoara a fost evaluată separat, săptămâna trecută, la Bucureşti.

Share
Published by
editor

Recent Posts

Săptămâna viitoare la Ghiroda demarează campania de primăvară de colectare a resturilor vegetale

Primăria Ghiroda anunţă că, în perioada 2 martie - 9 aprilie, se vor strânge materialele…

9 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

56 de minute ago

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

15 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

15 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

15 ore ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

15 ore ago