RATT anunţă că, în 18 noiembrie, de la ora 9, va fi deviată circulaţia pe linia 19 troleibuze. Troleibuzele de pe această linie vor fi deviate spre Primăria Timişoara, urmând să vireze spre Podul Mihai Viteazul, după care vor înainta pe Bulevardul Vasile Pârvan.
În aceste condiţii, în perioada în care traseul va fi modificat, troleibuzele de pe linia 19 vor opri şi în staţia din faţa Universităţii Politehnica. Această modificare va fi valabilă în intervalul orar 9 – 15,30. Devierea traseului este necesară deoarece, la această dată, are loc Concursul Automobilistic „România Grand Prix 2012”.
Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…
Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…