Categories: PoliticaUltima ora

Ovidiu Ciuhandu isi face reclama cu o firma ingropata in datorii

Candidatul PDL pe Colegiul 4 Timișoara, Ovidiu Ciuhandu, a găsit o inedită metodă de a fura startul electoral și a-și plasa mutra pe te miri unde. Profitând de firma de panificație Scalini pe care o patronează, inventivul candidat și-a pus poza inclusiv pe pâini, iscând o contestație la BEJ din partea unui contracandidat.

Năstrușnicele inițitive ale lui Ovidiu Ciuhandu nu s-au oprit aici. În ultima perioadă, orașul a fost împânzit de imense mash-uri având pe ele fața zâmbitoare a candidatului. Acuzat că și-ar face astfel campanie electorală, Ciuhandu spune că nici vorba de așa ceva, încântătoarea lui figură fiind, de fapt, imaginea de promovare a firmei Scalini. De parcă ar fi un George Clooney sau măcar un „Gică Hagi al cozonacilor”.

Ideea e alta. Ca să scape de imensele datorii pe care firma sa le are la stat sau furnizori, Ciuhandu a apelat la o șmecherie în mare vogă în ultima perioadă. Adică și-a băgat firma în insolvență, spre disperarea celor care trebuie să-și primească banii de la el. Și asta, chit că are și un contract frumușel cu statul, Scalini furnizând, în școlile din Timiș, celebrul corn cu care copiii își sparg capetele în pauze. Iată însă că, în loc să-și achite datoriile, Scalini a dat o grămadă de bani pentru promovarea neelectorală (sic!) a candidatului PDL Ovidiu Ciuhandu.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

3 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

5 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

7 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

7 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

7 ore ago