Cazul „acvariului” sau cum sunt gestionati banii timisorenilor

Până în ajunul Crăciunului, vom fi părtași la deznodământul uneia dintre cele mai mari și controversate epopei din istoria recentă a Timișoarei. E vorba de celebrul „acvariu” din Piața Operei, care urmează să fie demolat, potrivit primarului Nicolae Robu. Dincolo de tot felul de ilegalități, cârdășii, șmenuri grosolane, povestea „acvariului” este un alt exemplu dintr-o nesfârșită serie privind modul în care instituții ale statului folosesc banul public după cheful și mărimea mușchilor celor care le conduc.

Nu e un secret pentru nimeni că tranzacțiile cu statul sunt cele mai profitabile afaceri care se pot face în România. Statul ajunge întotdeauna în pagubă, iar antreprenorii în… Top 300. Că e vorba de primării, ministere, companii ale statului, rezultatul e același. În timp ce fraierii se înghesuie să-și achite disciplinat imensele impozite, taxe și tot felul de alte dări la stat, câțiva șmecheri au doar de câștigat din relația cu instituțiile statului. Și nu câștigă puțin.

Să revenim la „acvariu”. Îl cheamă Dan Azgur și e afacerist româno-austriac. El a cumpărat pasajul din fața Operei, prin anul 2008, cu 170.000 de euro și l-a revândut, patru ani mai târziu, cu 1,1 milioane de euro, adică un profit de 650%. Ca să nu mai punem aici banii câștigați din închirierea și gestionarea spațiilor din „acvariu”. De fiecare dată, tranzacția a fost făcută cu Primăria Timișoara. Ce-i drept, la cumpărare primar a fost Gheorghe Ciuhandu, iar la vânzare, Nicolae Robu.

Nu mi-am propus să fac, în aceste rânduri, vreun proces de intenție nici lui Ciuhandu, nici lui Robu. Probabil, viziunile lor vizavi de cum trebuie să arate centrul Timișoarei sunt diferite. Deși despre ce s-a întâmplat în acest scandal în timpul lui Ciuhandu sunt multe chestiuni extrem de discutabile. Începând chiar de la hidoșenia arhitecturală a construcției amplasate în inima Timișoarei.

Discuția mare rămâne însă modul în care sunt gestionate patrimoniul și fondurile publice. Dincolo de viziunile fiecăruia. Sau, mă rog, aceste viziuni diferite nu ar trebui să afecteze buzunarul contribuabililor. Fiindcă, acolo se ajunge. Banul public nu vine din cer, ci de la oamenii care își plătesc dările.

De ce nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla vreodată, ca primăria (sau orice instituție a statului) să cumpere un obiectiv de la cetățeanul X (poate fi și Dan Azgur), pentru ca după câțiva ani să i-l vândă aceluiași de șase ori prețul dat inițial? De ce managerii unor firme private nu fac astfel de afaceri bulgărești? Fiindcă e banul lor în joc? Dacă Ciuhandu sau Robu gestionau propriii bani, nu ai fraierilor, se mai întâmplau astfel de bizarerii? Nu prea cred. Acum, primăria vrea să vândă turnul de apă din Iosefin. Ce facem dacă un viitor edil o să vrea să-l răscumpere cu de zece ori prețul care se va primi acum? Ghinion, nu-i așa?