Până în ajunul Crăciunului, vom fi părtași la deznodământul uneia dintre cele mai mari și controversate epopei din istoria recentă a Timișoarei. E vorba de celebrul „acvariu” din Piața Operei, care urmează să fie demolat, potrivit primarului Nicolae Robu. Dincolo de tot felul de ilegalități, cârdășii, șmenuri grosolane, povestea „acvariului” este un alt exemplu dintr-o nesfârșită serie privind modul în care instituții ale statului folosesc banul public după cheful și mărimea mușchilor celor care le conduc.
De la preşedintele învins de sistem la preşedintele capturat de sistem
„Mă adresez dumneavoasta astăzi, cetăţeni ai României, pentru a vă aduce la cunoştinţă decizia mea de a nu candida pentru un nou mandat de preşedinte al României în alegerile din noiembrie 2000”. Am reprodus începutul unui celebru discurs din ziua de luni, 17 iulie 2000, atunci când, eveniment unic în politica românească, Emil Constantinescu anunţa,…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Campionii chinului
Poți să te iei de Poli, echipa de pe locul doi din liga secundă, aflată la un punct de liderul din Târgoviște și în grafic pentru promovarea în Superligă? Poți reproșa ceva unei echipe de abia promovate, care n-a pierdut niciun meci în două treimi de campionat, așa cum e el în formatul propus de…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Luciana Matei, designerul din Timișoara care croiește haine după personalitatea femeilor
La cinci ani, Luciana Matei a dat o altă formă rochiei de mireasă a mamei sale. Astăzi, după un sfert de secol de creație vestimentară, își păstrează libertatea de a crea ceea ce simte, dincolo de tendințele momentului. Ținutele sale poartă o identitate proprie, în care viziunea designerului întâlnește personalitatea femeii care le îmbracă. În…
Citeşte tot articolul