Bulibasa si autonomistul sau cauza si efectul

Procurorii și polițiștii timișoreni au făcut mai multe descinderi, căutând o așa-numită grupare a naționaliștilor autonomi. Cu doar câteva zile înainte, gruparea în cauză anunța premierea cu o sumă modică a țigăncilor sterilizate. Câteva asociații care nu mai pot de dragul drepturilor omului și fac alergie la discriminări au făcut nițel tămbălău, iar procurorii au intervenit prompt, probabil în lipsă de activitate.

Personal, demersul așa-zișilor naționaliști mi se pare mai degrabă o glumă, poate ușor deplasată. O glumă însă care trage și un semnal de alarmă și care ascunde multă frustrare, poate și disperare. O frustrare la care părtași sunt și mulți timișoreni obișnuiți, mai puțin vocali însă. Și mai este și o reacție. Precum în legile fizicii, și în viață avem acțiune și reacțiune. Sau putem vorbi de cauză și efect. Manifestările considerate extremiste sunt o reacție la o stare de fapt. Dacă nu era cauza, nu se producea nici acest efect. Procurorii s-au autosesizat acum, să combată efectul, dar au rămas nepăsători la toate manifestările care au reprezentat cauza.

Iar cauza – o știe toată lumea – este senzația cvasi-unanimă că Timișoara a ajuns ocupată de clanurile țigănești. O ocupație care s-a produs cu mijloace nu tocmai ortodoxe și fără ca cineva să intervină. Nici procurorii, nici asociațiile cu drepturile omului n-au intervenit, de exemplu, atunci când cetățeni ai Timișoarei erau umiliți, batjocoriți și împroșcați cu excremente (și la propriu, și la figurat) de reprezentanți ai acestor clanuri. Pentru ca în final să fie forțați să părăsească casele în care au stat o viață. Acești timișoreni probabil că nu sunt oameni ca să bucure de protecția celor care cică se bat pentru drepturile omului.

Probabil nici ziariștii agresați de țigani în plină stradă, în vara anului trecut, nu sunt oameni, iar această faptă nici nu merită intervenția polițiștilor și procurorilor. Pardon, polițiștii erau de față, dar nu aveau curaj să intervină, ca să n-o ia și ei în freză. Procurorii n-au avut niciun motiv să intervină nici când, unul după altul, imobilele din centrul Timișoara au fost cucerite de clanurile țigănești, iar apoi li s-au pus și turnulețe. De ce să intervină atunci când spitale sau clinici ajungeau pe mâinile aceleiași mafii, când bolnavi de cancer erau pe punctul de-a fi scoși în stradă? Procurorii au intervenit doar atunci când un alt mare jucător de pe piața imobiliară, româno-sirianul Ahmed Jabri Tabrizi, era să ia o țeapă de la Ionelaș Cârpaci. Da, atunci s-a putut!

Nici vorbă de discriminare atunci când pe o clădire s-a afișat faptul că în acel imobil au voie să cumpere apartamente numai țiganii. Fostul prefect Ovidiu Drăgănescu era să fie luat la bătaie în clădirea cu pricina înainte de-a apuca să se legitimeze. E un motiv să intervină autoritățile? Nțț! Dar când, vară de vară, străzile orașului sunt ocupate cu nunțile țigănești? De ce să intervină când din mașini de sute de mii de euro, cu manele date la maximum, baștanii îți râdeau sfidători în față? Polițiștii mai interveneau, dar numai ca să proteje aceste manifestări de ochii presei.

Procurorii aveau vreun motiv să-i caute de unde au atâta bănet pe ei, încât să arunce cu mii de euro în maneliști într-o singură noapte? Probabil erau convinși că banii provin exclusiv din muncă. Fizică și intelectuală! Că baștanii n-au niciun minut în cartea de muncă nu contează, probabil erau plătiți pe drepturi de autor. Precum scriitorii. Munca procurorilor timișoreni a ajuns să fie făcută de omologi ai lor din Germania, care au ajuns la concluzia că țiganii din Timișoara fac parte dintr-un „grup infracțional organizat”. Cât de cârcotași pot fi și nemții ăștia!

Marea problemă este că timișoreanul de rând nu se mai simte în siguranță, nu se mai simte protejat de instituțiile statului în fața acestui asalt. Toate acestea și multe, multe altele au condus la frustrarea amintită la început. Și, inevitabi, de la frustrare până la gesturi susceptibile de extremism a fost doar un pas. Dar, repet, aceste gesturi au fost doar un efect al unei cauze cumulate în timp. O cauză la care instituțiile statului au fost spectatoare.