Categories: Zâmbete amare

De ce-or fi secrete salariile din bani publici ale lui alde Petre si Goge? Dar al lui Rosenblum?

Poli Timișoara a debutat în sezonul de vară cu o înfrângere, prima din acest campionat. Un eșec care a avut loc exact acolo unde nu trebuia, la Arad. Și asta, după o vacanță în care au fost aduși, pe post de mari vedete, mai mulți jucători. Printre care și cel mai slab om de pe teren din partida de la Arad, mă refer aici la Ovidiu Petre. Cel adus cu mare tam-tam după o lungă perioadă în care, cu ifose de primadonă, a refuzat-o pe Poli, sperând că doar-doar își va găsi vreo echipă pe undeva. Nu a găsit și a ajuns într-un final la Timișoara unde a fost uns automat căpitan și a primit și cel mai mare salariu din echipă.

Aici am vrut să ajung, de fapt, la salarii. În urmă cu ceva timp, deBanat publica salariile antrenorilor și jucătorilor de la Poli, lucru care a condus la foarte mari nemulțumiri în interiorul clubului. S-au căutat sursele ziarului, s-au suspicionat unii pe alții, pierzându-se vremea cu asfel de lucruri.

Culmea este că aceste salarii megasecrete sunt plătite din bugetul municipalității și al CJ Timiș. Așadar, din buzunarele timișorenilor și timișenilor, nu dintr-ale lui Nicolae Robu și Titu Bojin, cum se lasă uneori impresia. În atare condiții este extrem de suspect de unde atâta deranj vizavi de publicarea salariilor pe care le încasează cei de la Poli.

Și asta într-o perioadă în care în fotbalul mare se cunosc până la ultima centimă salariile tuturor jucătorilor. Se știe cât primesc și Messi, și Ronaldo, și din fotbal, și din reclame la lame de bărbierit, șampon sau la ce or fi făcând. Chiar și în fotbalul românesc se cunosc salariile la majoritatea echipelor, în condițiile în care aceste salarii sunt plătite din bani privați.

Doar banul public din Timișoara e trecut la secret. Din păcate, putem vorbi aici și de o anumită civilizație. Mai exact, de lipsa ei. Ne-am obișnuit ca banii publici să se fie cheltuiți discreționar, netransparent, după cum i se cășună unuia sau altuia. Ceea ce înseamnă lipsă de respect față de contribuabil. Iar respectul înseamnă civilizație.

Și mai înseamnă, la nivelul clubului, o mentalitate provincială, de echipă mică, banală. Care își face probleme din aflarea salariilor jucătorilor. La un club cât de cât serios nu există astfel de probleme. Personal, nu prea îmi pasă cât câștigă lunar Șeroni sau Nanu sau Goge. Poate m-ar interesa mai mult cât ia Rosenblum, că tot are două joburi. Ambele plătite din bani publici. Și poate m-ar interesa și cât iau toți băgătorii de seamă și atârnătorii din conducerea și anturajul clubului, o conducere mult mai stufoasă decât cea a lui Manchester United. Într-adevăr, nu toți de acolo iau bani. Dar unii trec lunar pe la casierie. Nici aici nu știe care dintre nenumărații consilieri de la club iau bani și care nu. Că sunt bani publici și e secret de stat.

La fel s-a întâmplat și în perioada primarului Ciuhandu, care vâra cu nemiluita bani publici în buzunarele lui Iancu fără să se știe pe ce. Din păcate, nici acum nu se observă o mult mai mare transparență. Și chiar e greu de înțeles de ce. Nu se mai poate face Pasajul Jiul dacă aflăm câți bani bagă în buzunare Rosenbulm, Staicu, Jackie Ionescu, Mușat, Bungău sau Ovidiu Petre?

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

47 de minute ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

3 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

4 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

4 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

5 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

5 ore ago