Când primarul Nicolae Robu a anunțat că vrea să ctitorească stadion nou de 45.000 de locuri m-am bucurat ca un copil în așteptarea iepurașului. Am știut imediat că pe Bega vor veni în următorii ani formații ca U2, Rolling Stones sau interpreți îndrăgiți precum Fernando de la Caransebeș ori Leo de la Strehaia.
Nu-ți poți explica altfel apetitul domnului primar pentru chestiile mari, foarte mari, fie că e vorba de stadion sau sală polivalentă. La un banal calcul te întrebi legitim: dacă nu vine Malcolm Young să umple noua sa vechea arenă, atunci cine, cum, când și de ce? Cum naiba vom mai umple altfel decât prin spectacole un stadion de 33.000 de locuri, cât are „Dan Păltinișanu”, ca să nu ne gândim atât de departe, la cele 45.000 de scaune noi-nouțe de pe noua arenă municipală promisă de primarul Robu?
Cu răbdare, pe „Dan Păltinișanu” poți număra, timp de 90 de minute, câți suporteri ne adunăm pe marele oval violet. Sau stând pe un dâmb ca suricatele, poți vedea câți kilometri are coloana formată din 73 de mașini, două autobuze și 168 de biciclete în deplasările din campionatul județean. Dar oricât ne-am dori ca un kilogram de plumb să fie mai greu decât un kilogram de pene, matematica ne arată azi că adunând 1.000 de spectatori în liga a doua și tot cam atâția în a cincea divizie fenomenul alb-violet (alb-negru de conjunctură) e mult sub ce ne dezvăluia statistica în anii trecuți, cu medii de 10-14.000 de spectatori acasă într-un sezon de liga I, înaintea lui Steaua, Dinamo, Craiova sau Rapid.
Deși unii caută să explice acest recul de interes în termeni mai complicați, de organizare, moralitate, nume, culori și alte detalii juridice ori politice, adevărul este unul simplu, valabil și la Timișoara, și la Vaslui, și la Cluj sau Ploiești. A arătat-o și baschetul. Ești în competiția la vârf, exiști și vinzi toate biletele în Final Four. Chiar și într-un sport pentru gentlemani, cum este rugby-ul, statutul de campioană îți aduce un alt fior mediatic ori microbistic oriunde ai juca, fie că e vorba e Ronaț, fie că joci pe CFR.
Și fotbalul va aduce spectatori atunci când se va juca în prima ligă. La început din curiozitate, pentru ca mai apoi numărul de spectatori să se stabilizeze în funcție de cât oferi tu ca echipă. Dacă austeritatea bugetului public ne va duce în fiecare an în lupta pentru salvarea de la retrogradare, atunci nu vom întâlni pe stadionul municipal mai mult de 3.000 de spectatori, chiar dacă arena va avea 45.000, 63.000 sau 89.000 de locuri.
Dacă în urma unor parteneriate cu firme private (de nebănuit la această oră) vor fi atrase fonduri pentru consolidarea bugetului, dacă eficiența managementului și marketingului la club va depăși suficiența de acum a directorilor Staicu, Bungău și Rosenblum, comunicarea politico-lemnoasă a acestora, atunci putem spera la o altă miză competițională în liga I, cu efecte în gradul de ocupare al stadionului.
Probabil că Timișoara nu va mai atrage prin spectacolul din peluza stadionului „Dan Păltinișanu”. Actorii celor mai frumoase scene din istoria druckeriei timișorene au plecat spre alt proiect din motive deja comentate. Construirea unei galerii noi durează și e greu de prevăzut dacă vom mai fi ce-am fost și mai mult decât atât, vorba domnilor Petru Rareș și Nicolae Robu. Acesta din urmă are șansa să reaprindă interesul pentru fotbal doar țintind performanță, lucru aproape imposibil de făcut fără atragerea unor surse private de finanțare. Cu sula contribuabilului în coaste pentru banul public cheltuit, primarul va fi tentat să stabilizeze echipa într-o zonă moartă competițional, cam ca Brașovul sau Mediașul azi. Cu cheltuieli mici și eventual proaste, dar și fără farmecul dat de miza luptei la vârf, cum ne-am obișnuit în ultimii ani ai deceniului trecut.
False teorii vor să arate acum că lumea nu mai vine la stadion din lipsă de identitate, că nu ne mai tragem de la Râm, Pitești, nici măcar din Bragadiru, ci din „odiosul” Recaș. Poate că fosta Peluză Sud nu se regăsește în proiectul ACS, dar asta nu explică de ce anul trecut, cu Poli aceea „originală” a lui Marian Iancu, considerată veritabilă chiar de către fani, galeria abia aduna 100-200 persoane la meciurile de acasă, exceptând derbiul cu UTA. Evident, explicația e alta și o găsim în prăpastia dintre participarea în Champions League, lupta ani la rând cu șanse la titlu și, apoi, lipsa de orizont și finanțare din ultimul an cu Marian Iancu proprietar de echipă.
O altă rețetă pentru aducerea spectatorilor pe stadion este repatrierea unor timișoreni cu nume pe banca tehnică sau în terenul de joc. Cu un Cosmin Contra pe bancă, cu un Mircea Axente, Cristi Scutaru, Alex Popovici, Florin Ilie și alții în prima garnitură alb-violetă, alături de alte bonusuri de imagine, Nicolae Robu ar îndeplini o altă condiție necesară, nu și suficientă, pentru popularea arenei „Dan Păltinișanu”.
Însă cea mai sigură cale spre aducerea lumii la stadion este însuși stadionul nou. Știu, e o idee science-fiction atâta vreme cât administrația va amâna alte lucrări importante tocmai din lipsa banilor. Un stadion nou s-ar umple și pentru un concurs de ogari ori pentru crosul poștașilor și ar reprezenta o bună sursă de venit pentru proprietar li fotbalul timișorean. Alături de un obiectiv curajos al lui Poli în prima ligă, un stadion nou va scoate din amorțire spectatorul de fotbal și va fi o garanție că în fața „Dan Păltinișanu” nu se va face coadă la Steaua-Mobil. „Dați numai un tricou cu Chiricheș, să ajungă la toată lumea!”, ar fi numai o frântură din coloana sonoră a apocalipsei fotbalui timișorean, alături de alte zgomote specifice transhumanței. Să batem în lemn, domnule primar și stimabili din Druckeria.
De la 1 ianuarie, Aquatim va prelua activitatea de apă și canal și de la…
Multă lume s-a întrebat de ce joacă britanicii fotbal de Crăciun, când la ei se…
Vremea se răcește ușor și se menține posomorâtă. Izolat vor cădea precipitații, la început sub…
Iubiți frați întru Hristos, Preacucernici Părinți, Dragi credincioși, Cu harul Bunului Dumnezeu am ajuns la…
Scrisoare pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului 2024 Iubiți Frați și Surori în Cristos, De Crăciun…
„Ordonanța trenuleț” este un produs al guvernelor care avea rolul să ascundă neputința acestora. Iar…