Categories: Sport

Liga I – Mirciulica si Mitica, file de poveste sau final de epopee?

Șefii fotbalului încearcă să salveze U Cluj și Rapid de la retrogradare, adică să facă ei cumva ca obținerea licenței să fie obligatorie doar pentru echipele calificate în cupele europene. Culmea e că, în funcție de ce echipe primesc sau nu licența, chiar și Bistrița, retrogradată sportiv și matematic în acest moment, dar care a primit din punct de vedere legal licență pentru prima divizie, mai poate rămâne în Liga I. E posibilă chiar invitarea unei echipe a Craiovei în Liga I în sezonul viitor.

Ia auziți ce zice Dragomir: „Dom’ne, cum e posibil ca Real Madrid să aibă datorii de peste 500 de milioane de euro şi să-şi vadă liniştită de drum, iar la noi să radem un club pentru câteva zeci de mii de euro?! Licenţiere ne trebuie nouă?!“. Da’ cu Poli ce-ați avut, mă, acu’ doi ani? Atunci n-a fost vorba doar de „câteva zeci de mii de euro“?

Și continuarea e absolut fabuloasă, de poveste, rupă parcă dintr-o carte a lui Petre Ispirescu: „Dacă se încalcă doar puţin regulamentele şi statutele, se poate ca Rapid și U Cluj să rămână în Liga I“. Adică, ce mă-sa, așa puțin dacă îți bați joc de lege nu contează! Declarația arată clar că deciziile controversate care se iau la Ligă și la Federație țin de interesele personale ale câtorva personaje, care într-un stat în care justiția își face treaba ar fi fost demult oale și ulcele în închisoare!

Astra a câștigat după un gol din ofsaid, 3-2, cu Rapid și etapa viitoare joacă decisvul pentru Europa, la Petrolul. Toamna a venit mai repede pentru Silviu Lung Jr, care a apărat poarta Astrei, deși patronul Ioan Niculae i-a promis acum câteva etape, după o greșeală la un gol, că va mai fi titular „abia la toamnă“. Cum Rapidul nu va rămâne probabil în prima ligă, Astra, prin președintele Dinu Vamă, fost la Rapid, ar vrea să-i transfere pe giuleștenii Herea, Emil Dică, Grigorie și Ioniță. Se vorbește și de aducerea fraților Costea, care ar fi totuși doriți și la Târgu jiu, dacă Pandurii prind loc de Europa.

E un pic de război la Dinamo, câinii au început să se muște între ei. Negoiță s-a enervat pe Dinu după ce acesta a zis că „Steaua e un model de urmat“. Își dă seama nea Cornel, nu-i fraier… Da’ ce te faci cu noul patron, că e total pe dinafară: „La cât îi laudă pe ei și ne critică pe noi, înțeleg că vrea să se transfere la Steaua“. Săracu’ Negoiță, băiatu’ ăsta chiar nu pricepe nimic. Una e să ții cu o anumită echipă și să ai animozități pentru alta și alta e să nu recunoști meritele și strategiile câștigătoare ale adversarilor. Nu de alta, da’ ca să le preiei și tu… Dinu l-a criticat pe Negoiță pentru că i-a demoralizat pe jucătorii lui Dinamo, când le-a zis, înaintea meciului cu Steaua, că are pe listă 30 de fotbaliști pe care vrea să-i aducă la Dinamo.

Mai nou, Dinu e acuzat de Negoiță chiar de spionaj! Hai, bă! O fi nea Cornel prea metafizic câteodată, prin declarații, poate mai filosof decât Kant și Shopenhauer laolaltă, da’ chiar să-l așezi lângă Mata Hari?

Și l-a mai certat Dinu și pe Strătilă, după ce era să-l rupă pe Chiricheș la Dinamo – Steaua. Păi cum să nu-l cerți, trebuia oprit meciul și bătut acolo pe gazon, cu jambierele lui Chiricheș! Bine măcar că fundașul naționalei a scăpat destul de ușor, nu are nevoie decât de vreo șase săptămâni de repaus. Și se pare că nici Chipciu, alt accidentat de dinamoviști, nu-i chiar atât de rău lovit…

După înfrângerea cu Vaslui, Ceahlăul l-a numit pe Hizo antrenor. E al patrulea descălecat al Dulăului la Piatra Neamț. Tot în patru rânduri a antrenat și pe Vaslui, iar la Rapid a avut cinci mandate până acum. Are și Hizo oamenii lui pe care-i simpatizează…

Formidabilă reacția lui Cârțu după primul gol al Iașiului la Cluj: „Băăăă, ce gol a dat ăsta, să moară mamaaaaa!“. Reacție de antrenor adevărat, să mor io. Mă, nea Sorine, matale ai uitat că ți-ai încheiat cariera de jucător acu’ vreo douăj’ de ani și ceva!

Procurorii DNA cer ca Mirciulică și Mitică să nu-și mai poată exercita atribuțiile de șefi la FRF, respectiv la Ligă, pe parcursul procesului în care vor fi trimiși în judecată în cazul dezafilierii Craiovei. Învinuiţi de abuz în serviciu şi de sustragere de bunuri de sub sechestru, Naşu’ şi Mitică ar putea primi pedepse cuprinse între 6 luni şi 15 ani de închisoare! „N-am nici o vină! Să fiţi siguri că unii vor plăti pentru ce ni se întîmplă!“, a declarat Mircea Sandu. Doamne, da’ gând la gând cu bucurie! Exact asta sper și eu! Da’ mai sper că ăia care vor plăti vor fi chiar ei. Sau și ei!

Share
Published by
Adrian Bulubasa

Recent Posts

La anul, lalelele vor fi admirate şi în Parcul Botanic

Primăvara, Parcul Justiţiei este unul dintre cele mai vizitate şi fotografiate locaţii din Timişoara, datorită…

22 de minute ago

Mai multe proiecte din Timiș primesc fonduri pentru a încuraja deplasarea pe biciclete/FOTO

Un număr de 22 de proiecte care încurajează mersul pe bicicletă în întreaga regiune de…

38 de minute ago

Contribuția lui Albert Kristóf-Krausz la modelarea spațiul urban și artei locale într-o nouă expoziție temporară la MNArT

Muzeul Național de Artă Timișoara aduce în prim plan opera lui Albert Kristóf-Krausz, personalitate marcantă…

39 de minute ago

Timișoara candidează la titlul de Destinația Anului în 2025

Timișoara concurează din nou în competiția „Destinația Anului”, cel mai amplu concurs turistic din România,…

41 de minute ago

La Urseni se va construi o creşă nouă cu o investiţie de la CNI de aproape 17 milioane

Compania Naţională de Investiţii (CNI) a dat undă verde construirii unei creşe la Urseni, comuna…

47 de minute ago

După 35 de ani

Se împlinesc în aceste zile 35 de ani de la aprinderea în Timişoara a flacării…

2 ore ago