Categories: Administratie

Cand Robu nu e acasa, Vasile sta cu Ciuhandu la masa

La lansarea cărții de memorialistică a fostului primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, a fost lume câtă frunză, câtă iarbă. Profitând probabil de absența actualului edil, Nicolae Robu, plecat cu treburi importante taman în Coreea de Sud, printre cei care au asistat s-au numărat și mulți oameni considerați pe vremuri „ai lui Ciuhandu”.

Foștii oameni „ai lui Ciuhandu” – cum ar fi Jean Cojocari, Culiță Chiș, Aura Junie etc. – au devenit, cu acte în regulă, „oameni ai lui Robu”. Printre ei s-a intercalat chiar și celebrul șofer Vasile. Care, pe vremuri, nu doar că mâna mașina lui Ciuhandu, dar făcea și pe „bădigardul’ fostului edil. Și nu se sfia să mai amenințe cu „smardeala” pe cei care îi deranjau stăpânul. Acum conduce mașina lui Robu, dar „bădigard” nu știm dacă mai e, că Robu se bate singur cu presarii care nu-i mănâncă din palmă.

Mai trebuie spus aici că relația dintre fostul și actualul primar nu este taman cordială. Cei doi s-au împuns reciproc, de la distanță, prin intermediul unor declarații de presă. De aici trebuie remarcat curajul lui Vasile, Jean, Culiță etc. Întrebarea este dacă ei ar mai fi participat la eveniment, dacă Robu rămânea prin Timișoara ca să-și numere palmierii.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

2 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

4 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

5 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

5 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

6 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

6 ore ago