Categories: Social

Primarul Timisoarei, rugat sa nu mai jigneasca prin limbaj

Grupul de autoreprezentați „Ceva de spus”, al persoanelor cu dizabilități, îl roagă pe primarul Nicolae Robu să-și supravegheze limbajul. Liberalul a declarat că doar „redușii mintal” nu înțeleg de ce s-a închis circulația în zona Michelangelo.

Printr-o scrisoare deschisă trimisă primarului Nicolae Robu, Grupul „Ceva de spus” explică termenul „autoreprezentant”, care se referă la o „persoană cu dizabilități care își comunică opinia și își solicită ferm drepturile în comunitate”. Scrisoarea vine după ce Robu i-a catalogat drept „reduși mintal” pe cei care nu înțeleg de ce s-a închis circulația pe Podul Michelangelo. „Zi de zi auzim pe străzi, în autobuze, chiar și în emisiuni TV, oameni de toate vârstele folosind în termen peiorativ termeni precum handicapat, oligofren, retardat”, arată expeditorii. Ei continuă, menționând că nu se așteptau ca și primarul unui municipiu să se coboare la o astfel de retorică.

„Stimate Domnule Primar, handicapații, oligofrenii, retardații și redușii mintali noi suntem, cei care zi de zi ne confruntăm cu obstacolele pe care ni le aduce societatea în care trăim. Cei care zi de zi trebuie să depășim jignirile, prejudecățile oamenilor și instituțiilor(…). Dle primar, noi nu vrem milă și nici caritate. Noi vrem respect pentru ceea ce putem face. Vrem respect inclusiv de la Primarul Municipiului, iar noi respectuos vă rugăm să nu preluați retorica politică cu care ne-am obișnuit de-a lungul anilor (…) astfel ne jigniți și desconsiderați pe noi, persoanele cu dizabilități”, se menționează în scrisoarea deschisă al cărei text integral îl puteți găsi atașat la final.

Acum o săptămână, primarul Timișoarei era supărat că există oameni nemulțumiți de închiderea traficului în zona Michelangelo. „Aşa cum şi-au închis traficul în zone unde au avut mari şantiere şi nemţii, şi americanii, şi coreenii, aşa închidem şi noi, timişorenii. Sunt cele mai fireşti lucruri care se întâmplă. Numai un om redus la minte nu înţelege asta”, a declarat Robu.

Scrisoare deschisa

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

2 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

2 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

2 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

3 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

6 ore ago