La toate manifestările din weekend prilejuite de deschiderea programului Timişoara – Capitală Europeană a Culturii vor putea participa şi persoanele cu dizabilităţi. Pentru acestea au fost făcute special unele facilităţi, printre care o platformă înălţată la concertul din Piaţa Unirii. Deschiderea Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii (17-19 februarie) este un eveniment incluziv, o…
Timp mai scurt de așteptare pentru a intra în contact cu angajații care se ocupă de persoanele cu dizabilități în cadrul DAS Timișoara
Un număr nou de telefon înființat la nivelul Direcției de Asistență Socială vine în sprijinul persoanelor cu dizabilități din Timișoara: 0356 429 494. Apelabil de luni pană vineri, în intervalul 8-16, numărul de telefon a fost înființat la sugestia timișorenilor pentru a scurta timpii de așteptare a celor care vor să intre în legătură cu…
Vârstnicii și persoanele cu handicap din cămine, vaccinate anti-covid de către echipele mobile
Prefectura Timiș anunță că a început vaccinarea cu echipe mobile a persoanelor internate în centrele rezidențiale. În număr de două, acestea vor vizita în această campanie șase centre din județ care găzduiesc persoane considerate vulnerabile. În cadrul etapei a doua de vaccinare împotriva coronavirus, un număr de două echipe de medici mobile vor vizita un…
Timişoara va avea un serviciu public de taxi, oferit gratuit persoanelor cu dizabilităţi
Pe lângă trotinete, biciclete sau vaporaşe primarul Nicolae Robu are un nou motiv de mândrie. De la jumătatea lunii viitoare va fi pus în funcţiune un nou serviciu de transport, destinat persoanelor cu dizabilităţi. Primăria Timişoara a pus la punct un nou serviciu de transport, împreună cu cei de la STPT. Acesta va fi destinat…
Un centru de recuperare pentru persoane cu dizabilități va fi realizat în Timișoara
Consiliul Județean Timiș alocă aproape 13 milioane de lei pentru construirea unui centru de recuperare destinat persoanelor cu dizabilități. A fost semnat contractul pentru serviciile de proiectare. Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități va funcționa în cadrul Centrului de Resurse și Asistență Educațională „Speranța”. Investiția își propune asigurarea accesului unui număr și mai mare…
Amenzi pentru șoferii care parchează pe locurile persoanelor cu dizabilități
În Timișoara, tot mai mulți șoferi care sufera de „nepăsare” parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap. Cetățenii semnalează frecvent cazurile în care sunt staționate autovehicule pe locurile special amenajate pentru persoanele cu dizabilități, pe care le ocupă în mod abuziv șoferii nepăsători, fără a avea niciun fel de probleme fizice sau de natură medicală,…
Părinții copiilor cu dizabilități protestează în fața Prefecturii Timiș / FOTO
Părinții copiilor cu dizabilități și adulții cu dizabilități își cer drepturile în fața Prefecturii Timiș. Protestatarii cer ca în proiectul de buget pe 2019 să fie cuprinse și indemnizațiile persoanelor cu dizabilități și salariile asistențlilor personal, care acum au fost trecute în plata primăriilor. Protestatarii de la Timișoara, aproximativ 60, vor ca indemnizațiile și salariile…
Plata prestațiilor sociale ale persoanelor cu dizabilități se face la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Timiș, în Timișoara
După aprobarea procedurii de preluare de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială a personalului cu atribuţii în efectuarea plăţilor prestaţiilor sociale pentru persoanele cu handicap de la direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, plățile se fac la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Timiș, situată în Timișoara. Toate cererile…
Persoane cu dizabilități din centre de protecție, în apartamente închiriate la Timișoara
La Timișoara s-a discutat cu și despre persoanele cu dizabilități, despre nevoile lor de a se integra și necesitatea de a-și găsi „Un Loc” al lor. Așa se numește și proiectul prin care persoane cu dizabilități din centre de protecție vor locui în apartamente închiriate la Timișoara – „Un Loc”. Proiectul, un serviciu de locuire…
Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi: spectacole și ateliere pentru crearea ornamentelor de iarnă în Timiș
În 1992, la încheierea Deceniului Naţiunilor Unite dedicat Persoanelor cu dizabilităţi (1983-1992), Adunarea Generală a proclamat ziua de 3 decembrie drept Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Această zi va fi marcată și la Timișoara prin spectacole și expoziții în care aceste persoane își vor demonstra abilitățile. De Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, Direcţia…
Din respect pentru semenii nostri cu nevoi: parcare a la Politia Locala, in Piata Iosefin
Găsirea unui loc de parcare este o adevărată aventură în Timișoara, iar Poliția Locală anunță, glorios și periodic, cât de multe amenzi împarte pentru bizonii care își lasă mașinile aiurea. Agenții funcționează însă clar pe principiul „fă ce zice popa, nu ce face popa”.
Primarul Timisoarei, parcat pe loc pentru persoane cu dizabilitati. S-a scuzat ca e din cauza… zapezii
De câte ori n-ați bătut mărunt din buze când ați dat peste o mașină care ocupa, fără să aibă acest drept, un loc destinat persoanelor cu dizabilități? Dar dacă vehiculul cu pricina aparține primarului Timișoarei, care susține că n-a văzut marcajul din cauza… zăpezii, de altfel aproape inexistente?
RATT are TelVerde pentru persoanele cu dizabilitati. La noua luni de la amenda pentru discriminare
La nouă luni de când primarul Nicolae Robu a fost amendat cu 10.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru că persoanele cu dizabilități locomotorii nu au asigurate condiții în mijloacele de transport în comun, RATT ia primele măsuri. Exact nouă luni este și termenul acordat de CNCD, pentru remedierea situației.
Robu, amendat cu 10.000 de lei, pentru discriminarea din tramvaie
Primarul Nicolae Robu are de plătit o amendă de 10.000 de lei către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării! Instituția a decis să-l ardă la buzunare deoarece tramvaiele din Timișoara nu sunt adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități locomotorii. Robu spune că situația nu se poate îmbunătăți peste noapte, dar că primii pași au fost făcuți.
Cand lupta electorala devine degradanta. Studiu de caz: Dugulescu – PMP
Suntem obișnuiți ca în campaniile electorale să vedem mult circ, declarații agresive, jocuri murdare, atacuri sub centură etc. Ne spunem că e campanie electorală, discernem informațiile și le trecem mai ușor cu vederea.
CCIAT a incheiat un nou proiect! Zeci de persoane din grupuri vulnerabile au de acum locuri de munca
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a reușit să încheie cu succes încă un proiect. Este vorba despre o adevărată premieră pentru CCIAT, având în vedere că de data aceasta s-a pus accentul pe economia socială. Proiectul s-a adresat persoanelor din mediile vulnerabile care au fost ajutate să-și găsească locuri de muncă, au beneficiat de consiliere și nu numai.
Serviciu de transport special pentru persoane cu dizabilitati, disponibil la Timisoara
Persoanele cu dizabilități locomotorii din Timișoara pot beneficia de acum de un sistem de transport adaptat special pentru nevoile lor. Deși fundația care a implementat proiectul speră ca acesta să devină gratuit cu ajutorul primăriei, deocamdată el funcționează doar contra cost.
Peste 60 de oameni cu dizabilitati intelectuale si interdictie de vot, dar pe listele electorale!
Zeci de persoane cu dizabilităţi din Timiş, care au interdicţie de vot, se regăsesc pe listele electorale! Deci, practic, puteau să voteze liniștite. Asta au constatat reprezentanţii Fundaţiei „Pentru Voi”, care se tem că aceste persoane cu dizabilităţi intelectuale grave pot fi uşor influenţate să voteze.
Primarul Timisoarei, rugat sa nu mai jigneasca prin limbaj
Grupul de autoreprezentați „Ceva de spus”, al persoanelor cu dizabilități, îl roagă pe primarul Nicolae Robu să-și supravegheze limbajul. Liberalul a declarat că doar „redușii mintal” nu înțeleg de ce s-a închis circulația în zona Michelangelo.