Șeful Poliției Lugoj, comisar-șef Claudiu Chebici, va fi cercetat pentru neglijență în serviciu. Alți patru ofițeri sunt în aceeași situație. Totul li se trage de la ultimul scandal din oraș, în care două clanuri rivale de țigani s-au luat la ceartă.
Acum zece zile, două clanuri de țigani au pornit un scandal monstru din cauza unei căsătorii aranjate. Oamenii nu s-au limitat doar la vorbe grele, ci au trecut și la fapte. Astfel, unul dintre ei a fost împușcat, iar altul a fost tăiat cu o sabie. Inițial, polițiștii au susținut că arma folosită este un pistol cu bile, însă, în realitate, aceasta era un pistol cu gloanțe. A doua zi, polițiștii au făcut percheziții acasă la țiganii implicați, dar n-au găsit nimic la ei. S-a suspectat că ei au fost anunțați de iminența controlului chiar de către unii oameni ai legii. În aceste condiții și având în vedere și alte incidente înregistrate la Lugoj, șefii IPJ TImiș au decis trimiterea unei echipe de control condusă de comisarul șef Florin Bolbos.
La o săptămână de la începerea controlului au apărut primele rezultate. Astfel, cinci ofiţeri din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj sunt cercetaţi. „În urma controlului efectuat, şeful inspectoratului a dispus declanşarea procedurii de cercetare prealabilă faţă de şeful Poliţiei Municipiului Lugoj, adjunctul acestuia, şeful Biroului de Ordine Publică, şeful Biroului de Investigaţii Criminale Lugoj şi un ofiţer din cadrul B.I.C. Lugoj, pentru stabilirea existenţei/inexistenţei abaterii disciplinare de neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici”, spun reprezentanţii IPJ Timiş. Totodată, s-a dispus atenţionarea unui ofiţer din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Lugoj şi a patru agenţi de poliţie, în vederea prevenirii comiterii unor abaterii disciplinare.
Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…
Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…
În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…
Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…
La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…
Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…