Categories: Social

Fratii Roman s-au predat

Condamnați definitiv la trei ani închisoare cu executare, Călin și Bogdan Roman s-au predat, vineri, la Poliția Deta. Cei doi urmează să fie aduși la IPJ, pentru a fi transferați în penitenciar.

Judecătoria Deta hotărâse, inițial, pentru Bogdan Roman și Călin Roman o pedeapsă de câte trei ani de închisoare cu suspendare. Magistrații Curții de Apel au păstrat, joi, pedepsele inițiale, dar au decis ca acestea să fie cu executare. Călin Roman, cel mai mic dintre fiii primarului, nu se aștepta la un astfel de deznodământ. „Asta este justiția din România. Au fost 40 de martori și niciunul nu a spus despre mine că am lovit pe cineva. Nici măcar că am înjurat pe cineva nu au putut spune. Mă voi conforma deciziei judecătorilor”, ne-a declarat el. Atât Călin, cât și Bogdan Roman s-au predat, vineri, la Poliția Deta, fără niciun fel de incidente. Ei vor fi aduși la IPJ Timiș.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

7 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

9 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

10 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

10 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

11 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

11 ore ago